- Este în Târgu Mureş, Județul Mureş
- Construită în secolul al XV-lea
- Deschis turiștilor cu taxă de vizitare, momentan închisă, fiind în reabilitare
- Ctitor/Autor: Borsos Tamás
- Cod monument Istoric:
- Trasee amenajate: da
- Condiții de vizitare: închisă momentan
Cetatea medievală (în maghiară Marosvásárhelyi vár) se află în centrul oraşului Târgu Mureș şi datează din secolul al XVII-lea. Suprafaţa complexului cetăţii este de 4.3 ha și este format dintr-o incintă fortificată cu 7 bastioane unite prin ziduri, ce formează o curte interioară. Aici sunt şi Biserica Reformată şi Clădirea Manutanței.
Cetatea actuală a fost construită pe locul unei alte fortificații ridicate în secolul XV (1492) și care a aparținut voievodului Transilvaniei, Báthori István. Aceasta primă cetate a fost distrusă în urma invaziei turco-tătare din 1601.
Între anii 1602 și 1652, s-a construit actuala cetate, sub conducerea judelui Borsos Tamás, în stilul caracteristic Renaşterii târzii. A fost ridicată în plan pentagonal, cu 5 din cele 7 bastioane construite de breslele muncitorești ce au utilizat ca materiale de construcție piatra de râu și cărămida, cu grosimi cuprinse între 80 şi 190 cm, tencuite la exterior şi simplu ornate în interior. Bastioanele au 3 sau 4 nivele ce comunică în interior prin scări de lemn. Bastioanele aparţineau cizmarilor, blănarilor şi lăcătuşilor, dogarilor, croitorilor, măcelarilor, a lui Báthory şi bastionul de poarta. Acestea erau legate între ele de ziduri de 10 metri înălţime.
Cetatea a mai fost înconjurată de un şanţ de 10 metri lăţime şi 8 adăncime, astupat la începutul secolului a XX-lea. în incinta fortificaţiei mai erau clădiri, care însă au fost demolate în anul 1962, pentru realizarea unui parc de distracţii. Biserica Reformată a rămas intactă.
Tradiţia la Cetate se păstrează, aici se organizează festivale și spectacole în cinstea sărbătorilor locale. „Ziele Tîrgumureşene” reunesc anual peste 80.000 de participanţi. Tot aici se desfăşoară şi „Festivalul Berii” sau „Sărbătoarea Vinului și a Mustului”, precum şi alte evenimente de interes major pentru oraă.
Primăria oraşului Târgu Mureş a obţinut fonduri Phare din cadrul Programului pentru Politici Regionale şi de Coeziune Socială pentru derularea unui proiect de conservare şi valorificare a complexului cetăţii. Se vor reabilita clădirile existente si vor fi reamenajate, pentru a servi destinaţilor sociale, culturale, turistice, de comerţ si alimentaţie publică.
Date de contact: Strada Avram Iancu/ Bd. Cetăţii, Târgu Mureş.