- Este în satul Cârţa, Județul Sibiu
- Data începerii construcţiei: 1205 – 1206
- Ordo Cisterciensis: Andrei al II-lea
- Deschis turiștilor fără taxă de vizitare.
Abaţia cisterciană din Cârţa este o bijuterie arhitectonică ce datează din perioada medievală şi care se află astăzi, din păcate, în stare de ruină…
- Cod monument Istoric: SB-II-a-A-12348
- Trasee amenajate: da
Filială a Abaţiei Igriş, Mănăstirea Cârţa este un aşezământ cistercian din Ţara Făgăraşului înfiinţat în anul 1202, în timpul regelui Emeric, conform izvoarelor istorice descoperite şi interpretate de Ludwig Janauschek. Alte documente şi informaţii istorice atestă fondarea Mănăstirii Cârţa de către regele Andrei al II-lea între anii 1205 şi 1206, an în care este atestat documentar şi primul abate de Cârţa.
La data de 27 februarie 1474, regele Matei Corvin a desfiinţat aşezământul, iar bunurile acestuia au fost transferate Bisericii Prepoziturii din Sibiu.
Printr-un document emis la data de 29 ianuarie 1322 de către regele Carol Robert de Anjou al Ungariei se arată că mănăstirii cisterciene din Cârţa îi erau aservite zece aşezări: Kerch (Cârţa), Cruz (Criş), Messendorf (Meşendorf), villa Nicholai (Cloaşterf), villa Abbatis (Apoş), monte sancti Micahelis (Cisnădioara), Feldwar (Feldioara), Colonia (Colun), Honrabah (Glâmboaca) şi Kercz Olachorum (Cârţa Românească), locuri populate de saşi şi, ceva mai târziu, de colonişti germani.
Din punct de vedere arhitectonic, primele clădiri ale mănăstirii au fost ridicate din lemn şi din alte materiale perisabile, după 1210 fiind ridicată şi o capelă din piatră (oratoriul) ale cărei ruine (fundaţia de dimensiuni reduse de circa opt, zece metri) au fost decoperite de către Victor Roth în 1927 şi confirmate prin cercetările arheologice din 1983-1985.
Construcţia din piatră debutat mai târziu, în deceniul al doilea al secolului al XIII-lea şi în două faze, prima dominată de influenţele stilului romanic şi a doua de un stil gotic matur, variaţii determinate şi de numirea unui alt arhitect pentru finalizarea clădirilor mănăstirii.
În prima etapă s-a trasat planul general al aşezământului asemănător din punct de vedere al stilului cu Mănăstirea Walkenried din Saxonia Inferioară şi cu Mănăstirea Pannonhalma din Ungaria, aflate pe lista UNESCO a patrimoniului mondial. În etapa gotică are loc demantelarea vechiului oratoriu din piatră pe ale cărui fundaţii au fost ridicate capelele aripii nordice a transeptului şi corul cu absida poligonală.
La 1300, biserica şi aripa estică erau date în folosinţă în timp ce lucrările de finalizare a aripei sudice s-au extins pe alte două decenii.
Astăzi, mănăstirea se află în stare de ruină, doar o capelă fiind folosită de comunitatea evanghelică săsească. Viziteaz-o dacă te afli în zonă pentru a te delecta cu frumuseţea stilului arhitectural gotic şi unicitatea artei gotice în ansamblul ei; merită să o vezi şi pentru a te transpune, mental, în timpurile în care acest edificiu a deţinut un rol major în istoria politică, economică şi culturală a Transilvaniei medievale.
Date de contact: sat Cârţa, judeţ Sibiu