- Este în Răşinari, Judeţul Sibiu
- Unitate geografică: Depresiunea Sibiului
- Deschis turiştilor fără taxă de vizitare.
- Datare: 1987
- Origini: nespecificate
Cetatea medievală de la Răşinari a fost un important punct de apărare, situată astfel încât să vegheze asupra întregii zone şi din care astăzi au rămas doar ruine…
- Trasee amenajate: nu
- Condiţii de vizitare: parţial, nu este amenajată pentru turişti
Fortificaţia medievală de la Răşinari este o cetate de pământ construită între secolele XIII-XIV de către românii din zonă. Cetatea face parte din sistemul defensiv al cetăţilor din sud-estul Transilvaniei, ce-l dubla pe cel natural, al Carpaţilor Meridionali.
Cetatea se află între Răşinari şi Poplaca, pe dealul La Gânza de lângă Valea Strezii, la o înălţime de 704 metri şi oferă o privelişte deasupra oraşului Sibiu. Construită din piatră de carieră legată cu mortar, se întinde pe o suprafată de 270 x 13-18 m. Zidul de incintă era dublat pe trei părţi (nord, vest şi est) de un dig cu o lăţime de 7.5 metri şi o înălţime de un metru si un şanţ săpat în stâncă lat de 5 metri şi adânc de 1.6 metri. În timp, a fost elimitată o încăpere dintre construcţiile interioare, cu dimensiunile 6.70 x 3.85 m, cu ziduri groase de 0.60 m şi intrare lată de 1.40 m.
La sudul fortificaţiei, şanţul cu dig este dublu. Pe o latura scurtă de vest este prezent un turn coajă. În interiorul fortificaţiei se observă fundaţii ale unor construcţii patrulatere de piatră, ale căror funcţionalitate nu a fost precizată.
Majoritatea zidurilor au dispărut sub nivelul solului.
Fortificaţia a fost cercetată din punct de vedere arheologic între anii 1987-1988 şi 1997-1999.
Date de contact: Răşinari, Judeţul Sibiu.