Manastirea Aninoasa

 

Manastirea Aninoasa este situata la aproximativ 18 km sud vest de Campulung, judetul Arges, pe o colina la aproximativ 450 de metri altitudine. Se afla la marginea localitatii de la care si-a luat si numele. Manastirea este un monument arhitectonic si de arhitectura de traditie brancoveneasca, cu o incinta dreptunghiulara prevazuta cu un turn-clopotnita, chilii si paraclis.

Numele localitatii si al manastirii vine de la padurile de anini si arini din imprejurimi. Desi in trecut aceste paduri impodobeau arii largi azi se mai vad palcuri de copaci pe ici pe colo, pe valea raului Bratia. Manastirea dateaza din anul 1677, secolul al XVII-lea si este ctitoria unui boier din zona numit Tudoran Vladescu. In pronaos se afla doua morminte, unul dintre ele adapostind osemintele Alexandrei, sotia ctitorului, iar celalalt pe ale sotiei fratelui lui Tudoran pentru ca nu a avut surori.

Manastirea a fost initial de calugari. Mai tarziu , intre anii 1722 si 1730 s-au construit si zidurile care sunt late de aproape 2 metri cat si pridvorul, acestea fiind subventionate de catre Mitropolitul Ungro-Vlahiei de atunci Chiril Daniil, care a fost calugarit la Aninoasa si care mai tarziu devine Episcop de Buzau si apoi Mitropolit. Biserica mare a fost pictata de pictorul Parvu Mutu campulungeanul, care a fondat si o scoala de pictura laica si religioasa.

Intre anii 186301864 cand a fost facuta  marea secularizare a lui Cuza, manastirii i-au fost luate mii de cai, sute de vaci si mosii din sapte judete. Manastirea a fost desfiintata, a ramas doar biserica mare, ca biserica de mir a satului , iar cladirile au devenit post de jandarmi si ulterior depozite ale CAP-ului. Abia in anul 1993 s-a redeschic ca manastire, de data aceasta de maici.

Manastirea a fost devastata de mai multe ori astfel incat picturile au avut de suferit si au ramas putine suprafete pictate in interiorul paraclisului iar pentru o restaurare performanta, banii lipsesc, avand in vedere ca exista doua tehnici de restaurare foarte performante una numindu-se trateggio prin care se adauga desene in forma de dungulite, iar al doilea numindu-se ritocco prin care se adauga pictura in forma de punctulete, aceste adaugiri nu se vad decat de foarte aproape si sunt pentru specialisti, aceasta tehnica fiind si reversibila. Astfel incat daca se gaseste o poza cu picturile din paraclis se poate da jos ce s-a restaurat si se poate modifica.