Manastirea Gavanu

Mănăstirea Găvanu este o mănăstire ortodoxă ce se află în satul omonim, comuna Mânzăleşti, a cărui istorie se pierde în sec. al XVIII-lea. 

 

Se spune că încă din anul 1707, ar fi existat pe moşia lui Moise Ignat Beşliu, oferită danie bisericii, în locul numit „La Lăstuni”, un lăcaş de cult, fiind şi primul al localităţii Găvanu. Ulterior, schitul a fost mutat în locul numit Poiana din Vale, care se află la aproximativ 150 m spre est faţă de locul unde se află biserica actuală, motivul fiind stricăciunile dese provocate de ape. 

 

În anul 1821, în timpul revoluţiei lui Tudor Vladimirescu, boierii buzoieni, în special de origine grecească, au vrut să se refugieze la schit, însă turcii au aflat şi au trimis un detaşament, care i-a prins înainte de a ajunge la destinaţia dorită. Mai mult, detaşamentul şi-a continuat drumul până la schit, unde i-a omorât şi pe cei de acolo, după care au dat foc locului. 

 

În locul bisericii arsei a fost ridicată una nouă din lemn, de data asta în locul actual, avându-l ca şi ctitor şi pe stareţul Elisei al mănăstirii Poiana Mărului. 

 

Pictura interioară a bisericii, realizată în ulei, poartă semnătura pictorilor Nicolae Zograf şi Ioan Andronicescu din Sibiciu, cu excepţia pronaosulului, care a fost pictat în anul 1855 de Gheorghe Vasilescu şi Dumitrache Mentupciu. 

 

 

Biserica are un plan treflat, fiind ridicată din bârne din lemn de brad, căptuşite cu scândură, şi ridicată pe o temelie de piatră. Absidele altarului sunt în şapte laturi, iar absidele laterale în 5 laturi. 

 

Biserica are patru încăperi: pridvor, pronaos, naos şi altar. Pridvorul este închis şi de dimensiuni mici, cu interiorul pictat direct pe scândură. Şase turle se ridică deasupra acoperişului, patru mai mari pe axul longitudinal şi două mai mici pe absidele laterale. Pronaosul are trei ferestre, două ferestre pe partea dreaptă şi una pe stânga, în timp ce naosul are două, câte una pe fiecare parte. Catapeteasma se remarcă printr-o sculptură bogată şi suflată în aur.  

 

În anul 1951, biserica devine mănăstire de maici şi metoc al mănăstirii Răteşti, însă în anul 1958, în timpul regimului comunist este închisă timp de treizeci de ani. Între anii 1967-1969, deşi nefuncţională, va fi reparată pe banii localnicilor, iar cât timp a fost închisă a fost păzită de un enoriaş plătit din fondurile Episcopiei Buzău. În anul 1977, este afectată de marele cutremur, pentru ca în anul 1986 să fie reparată. 

În anul 1990, se reînfiinţează mănăstirea, însă de data aceasta, de călugări, biserica sa fiind declarată monument istoric. În anul 2007, mănăstirea devine din nou de maici.  

 

În prezent, în curtea bisericii se află şi o clopotniţă cu trei clopote din bronz, unul mare şi două mai mici, o trapeză, bucătărie, paraclis cu hramul „Sfânta Cuvioasă parascheva” şi chilii.