Manastirea Piatra Sfanta

Mănăstirea Piatra Sfântă se află în satul Pietrăria, într-un cadrul pitoresc, pe piscul înalt al dealului Socolei, în apropiere de rezervaţia naturală Dealul Repedea, prima rezervaţie de acest gen din ţară. În anul 2004, i s-a recunoscuta valoarea sa, fiind inclusă pe lista monumentelor istorice ale judeţului Iaşi.

 

Istoria ei începe în anul 1721, când boierul Dimitrie Bosie a ridicat o biserică de lem, de mici dimensiuni, pe care l-a numit „Schitul Sihăstria”, unde şi-au găsit găsit adăpost câţiva călugări, care, au ridicat ulterior o sihăstrie pe o stâncă. Această sihăstrie purta hramul „Buna Vestire”. 

 

În anul 1732, domnitorul Moldovei, Grigore al II-lea Ghica, va aduce o schimbare în istoria acestei sihăstrii trimiţând meşteri şi materiale, pentru a ridica un schit din piatră şi lemn, împreună cu alte daruri. În anul 1733, schitul a primit alte donaţii din partea domnitorului Constantin Nicolae Mavrocordat. În urma ciumei din anul 1734, care lasă în urma sa mulţi morţi, la schit se stabileşte un lazaret pentru cei bolnavi de ciumă. În anul 1741, schitul va primi din nou daruri şi bani de la domnitorul Moldovei, Grigore al II-lea Ghica, care ajunge din nou la tron. 

 

 

În anul 1753, în locul schitului care ajunsese într-o stare de degradare, va fi ridicată o biserică din piatră, cu sprijinul financiar oferit de domnitorul Matei Ghica (1753-1756), ocazie cu care, bisericii i se va da hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Din nou, în anul 1761, schitul va deveni lazaret pentru bolnavii de ciumă, la ordinul domnitorului Ioan Teodor Callimachi (1758-1761), sub supravegherea mănăstirii „Sf. Spiridon”. 

 

În acest sens, există inscripţia a VIII-a de la Spitalul „Sf. Spiridon”, care atestă acest eveniment „În anul 1761, domnul Ion Theodor Calimah închină Casei Sf. Spiridon, Schitul Măgura Iașilor, care în anul 1734 s-a înființat (…) și că această închinare se face cu învoirea epitropului Schitului, Ștefan Bosie, ca să fie acolo spital de izolare pentru ciumați”. Mai mult, în jurul bisericii au fost ridicate mai multe case pentru bolnavii de ciumă. De-a lungul timpului, schitul a fost cunoscut şi sub numele Shitul lui Tărâţă, nume provenit de la un funcţionar al Epitropiei „Sf. Spiridon”, Gheorghe Tărâţă, care ar fi donat schitului întreaga sa avere. 

 

Biserica are un plan treflat, cu trei încăperi: pronaos, naos şi altar. În anul 1836, bisericii i s-a adăugat un pridvor scund şi acoperit în arce, intrarea făcându-se pe latura de nord a bisericii. În acest sens, în partea dreaptă a intrării stă martoră o pisanie scrisă în alfabet chirilic, care spune astfel: „Let 1836 sau făcut acest pridvor de Dumitru Brașoveanu spre vecinică pomenire”.

 

Deasupra pronaosului se ridică un turn-clopotniţă, închis, iar deasupra naosului o turlă, cu ferestre alungite, cu partea superioară arcuită. Interiorul bisericii nu este pictat, ci văruit în culori de apă. Biserica este acoperită cu învelitoare de tablă. 

 

În anul 1913, biserica trece printr-un proces de restaurare, când se înlocuieşte pardoseala cu mozaic şi catapeteasma. În anul 1941, se renovează pridvorul, şi se înlocuieşte pardoseala din mozaic cu duşumea de brad. Biserica adăposteşte două evanghelii în limba slavonă ce, datează din anul 1766, un liturghier din anul 1759, precum şi un tripod din anul 1768.

 

 

Începând cu anul 1959, schitul devine biserică de mir. În anul 1977 biserica este afectată de marele cutremur, însă este refăcută complet. În anul 1990, schitul trece din nou printr-un proces de restaurare şi se redeschide ca şi mănăstire de călugări. În anul 1998, numele schitului Tărâţă se schimbă în mănăstirea Piatra Sfântă.

 

În curtea bisericii se mai găsesc un paraclis din lemn, o clădire pentru chilii, un cimitir şi câteva anexe gospodăreşti.