De ce sa vezi acest obiectiv?
Pentru că este una dintre puţinele biserici cu pereţi din împletitură de nuiele din România şi Europa!
- Este în satul Băluşeni, comuna Zosin, judeţ Botoşani
- Construit în 1779
- Poartă Hramul „Adormirea Maicii Domnului”
- Deschis turiștilor.
- Cod monument Istoric: BT-II-m-B-01948.01
- Ctitor: şetrar Tudorache Başotă
- Trasee amenajate: nu
- Condiții de vizitare: tot timpul anului
- Sărbătoare anuală: 15 august
Biserica de lemn a mănăstirii Zosin se află în satul Băluşeni, comuna omonimă şi a fost ridicată în anul 1779 de către şetrarul Tudorache Başotă. Ce face ca această biserică să fie specială este faptul că pereţii săi au fost realizaţi din împletitură de nuiele, mai rar întâlnit la bisericile din ţară, precum şi din Europa. Pereţii au fost îmbrăcaţi cu lut, tencuiţi şi apoi văruiţi la exterior.
Biserica a fost pictată în anul 1834, pictura fiind realizată direct pe lut. Deasupra naosului se ridică o turlă de dimensiuni mici, închisă şi prevăzută cu ferestre, care în partea superioară se termină într-un bulb.
Biserica nu are pridvor intrarea făcându-se direct în pronaos printr-o uşă din lemn, pe ale cărui ancadramente laterale sunt sculptate două rozete. De-o parte şi de alta a uşii se se află câte o fereastră dreptunghiulară cu partea superioară arcuită. Deasupra uşii se află şi pisania al cărui text este scrijelit în litere chirilice spune astfel: „Această sfăntă beseric[ă] esti făcută de dumnalui șătrarul Tudurachi Bașuta, care să cinstești hramul Adormire Preasfinti Născatori de Dumnizeu, în zile mări sale Costandin Muruz, Vo[i]vod, în an 1779 august 1.”
Acoperişul bisericii este din şindrilă şi, de-a lungul timpului, a trecut prin mai multe procese de restaurare.
În anul 1863, odată cu legea secularizării averilor mănăstireşti, schitul Zosin a fost desfiinţat, fapt ce a dus la degradarea sa în timp. Abia între anii 1944-1945 biserica a fost reparată, iar în anul 1990 schitul a fost reînfiinţat, de către mitropolitul Daniel Ciobotea al Moldovei şi Bucovinei care l-a numit stareţ pe ieromonahul mpnpstirii Cozancea, Firmilian Ciobanu (1968-1997). În data de 8 septembrie 1990 se săvârşea prima Sf. Liturghie aici după zeci de ani de când fusese închisă.
În anul 1991, se ridică o nouă biserică care va purta tot hramul „Adormirea Maicii Domnului” şi care a fost sfinţită în data de 26 septembrie 1993 de către Mitropolitul Daniel.
Biserica cea veche se găseşte în curtea mănăstirii Zosin şi aici nu se mai săvârşesc slujbe.
Date de contact: sat Băluşeni, comuna Zosin, judeţ Botoşani. |