Manastirea Raducanu

Pentru că este un frumos lăcaş de cult reprezentativ pentru stilul baroc moldovenesc târziu, care deţine şi un fond valoros de carte veche! 

Mănăstirea Răducanu, monument de arhitectură istorică, îşi are începutul la sfârşitul sec. al XVII-lea şi începutul sec. al XVIII-lea, avându-l ca şi ctitor pe marele logofăt Ion Buhuş şi un târgoveţ bogat din Târgu Ocna. 

 

Biserica mai este cunoscută şi sub numele „Buna Vestire”, de la hramul pe care îl poartă. În anul 1763,  Biserica „Buna Vestire” va trece printr-un proces de restaurare completă, avându-l ca şi ctitor pe marele logofăt Radu Racoviţă, căsătorit cu Maria Buhuş. Cu această ocazie, vor fi refăcute şi zidurile mănăstirii. În anul 1811, biserica este zugrăvită din nou. 

 

În acest sens, stă mărturie pisania de deasupra uşii intrării în pridvor scrisă în limba română şi franceză, fiind singura biserică din ţară a cărei pisanie conţine text în franceză: „Veleat 7271. Mult preadulcelui Hristos, robul sau cel credincios. Lumina dar acea cereasca prin ruga ta sa mosteneasca. Radu Racovita vel logofat, cu a lui sotie, ctitori sunt cu fiica lor Ilinca, la aceasta biserica preasfanta. P.V. mai 20. Apre avoir regle les fortunes publiques ges j’ai donne des lecons aux plus grands politiques.”

 

Istoricul mănăstirii este unul presărat şi cu evenimente nefaste, precum cel din iunie 1821, când mănăstirea este prădată de turci. Se spune că aici se aflase detaşamentul format din 800 de eterişti conduşi de Iordache Olimpiotul şi Ioan Farmache care s-a retras la mănăstirea Secu din faţa atacului turcilor. 

 

 

Între anii 1843-1853, mănăstirea a trecut printr-un proces de reparaţii, care au constat în refacerea bisericilor şi a clădirilor anexe, precum şi restaurarea picturii interioare, sub supravegherea arhimandritul Procopie. În această perioadă se deschide şi o şcoală în limba greacă de pregătire a tinerilor pe calea preoţiei. Cărţile folosite se păstrau în camera de deasupra pridvorului.

 

La un moment dat, în anul 1864, mănăstirea Răducanu era să fie transformată în cazarmă pentru ostaşii care se ocupau de paza deţinuţilor, însă, această acţiune a fost evitată prin apelarea la anumite persoane influente. După anul 1890, mănăstirea devine biserică de mir. În anul 1909, mănăstirea era parohie cu două filii.

 

În timpul Primului Război Mondial însă, casele ecumeneşti ale fostei mănăstiri au fost folosite ca şi depozit pentru provizii şi muniţii. 

 

În prezent, biserica deţine un număr de 53 de cărţi vechi, dintre care 38 cărţi scrise în limba română şi 15 în limba greacă. În trecut numărul de cărţi pe care îl deţinea era mai mare, o parte dintre acestea fiind transferate în sec. al XIX-lea în fondul Bibliotecii Academiei din Bucureşti. 

 

În anul 1998, faţada şi acoperişul bisericii sunt refăcute, iar pictura interioară restaurată.

 

Biserica poartă amprenta stilului baroc târziu moldovenesc, cu plan triconc şi turn- clopotniţă pe pridvorul vestic. Naosul are turla octogonală, cu două baze, una stelată cu opt vârfuri şi una pătrată decorată cu arcaturi uşor proeminente. Faţada bisericii este simplă, nu este pictată, însă este împresurată la mijloc de un brâu în formă de tor. 

 

Are două clopote, unul mare, care a fost turnat pe Sfântul Munte Athos în data de 10 noiembrie 1910 şi care nu mai este folosit, fiind amplasat în faţa bisericii. Al doilea clopot este funcţional, se află în turnul clopotniţă, însă este de dimensiuni mai mici. 

 

Lângă peretele sud-estic al bisericii se află mormântul scriitorului Costache Negri (1812-1876).