Manastirea Hadambu

Mănăstirea Hadâmbu, cunoscută şi sub numele de Schitul Hadâmbu sau Schitul din Dealul Mare, se află în satul Schitul Hadâmbului, judeţul Iaşi. 

 

Mănăstirea îşi are începuturile la jumătatea sec. al XVII-lea, când în februarie 1659, boierul grec Iani Hadâmbul, fost chelar, primeşte de la voievodul Gheorghe Ghica (1658-1659) o bucată de pământ la Dealul Mare pentru a ridica o biserică acolo. Biserica a fost ridicată pe locul unui schit ce purta hramul „Sfântul Nicolae” şi urma să primească hramul „Naşterii Precistei şi Născătoarei de Minuni”. Pisania bisericii aflată deasupra intrării în biserică este dăltuită în piatră în limba slavonă şi spune următoarele: „Cu voia Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, a înnoit și făcut această biserică dumnealui Iani Hadâmbul, în Codrii Iașilor, la Dealul Mare, unde este hramul Nașterii Precistei și Născătoarei de Dumnezeu, în zilele lui Io Ghiorghe Ghica Voievod, în anul 7168 (1659), septembrie 8”.

 

Mănăstirea poartă numele ctirorului său, Iani Hadâmbu. Stilul arhitectural este unul specific arhitecturii moldoveneşti din sec. al XVII-lea. Mănăstirea este un complex monastic fortificat, cu zid de incintă şi turnuri, dată fiind situaţia din aceea vreme, când turcii şi tătarii prădau mănăstirile. Biserica, construită din piatră de carieră, are un plan mixt, cu pereţi cu chenare gotice. Nu este de dimensiuni mari şi prezintă caracteristici de construcţie defensivă.  

 

 

Şi zidul de incintă, construit tot din piatră de carieră, are un plan dreptunghiular şi prezintă la colţuri câte un turn circular de dimensiune mică, precum şi turnul de la intrare cu rol şi de clopotniţă. 

 

Ansamblu mănăstiresc vechi era constituit din biserica veche, zidul de incintă şi turnul clopotniţă. În prezent, complexul mănăstiresc include, începând din anul 1990, şi o biserică nouă, mai mare în dimensiune decât cea veche, precum şi un arhondaric de dimensiuni impresionante, care poate găzdui un număr de 500 de pelerini, proiectat fiind de arhitectul Bogdan Negoiţă. 

Biserica cea nouă a fost ridicată pe Dealul Mare şi are paraclisul la demisol ce poartă hramul „Sfântului Nicolae”. Biserica a fost sfinţită în data de 8 septembrie 2008. 

 

Istoria mănăstirii Hadâmbu este una presărată de multe evenimente nefericite, printre altele fiind şi prădată în anii 1661 şi 1671. În anul 1780, biserica va trece printr-un proces de reparaţii. Mănăstirea Hadâmbu a fost închinată Patriarhiei Ierusalimului până în anul 1863, odată cu legea secularizării averilor, astfel că mohahii greci care locuiau aici au fost nevoiţi să părăsească mănăstirea.

 

Mănăstirea Hadâmbu se va mai afla în subordinea Mănăstirii „Sfântul Sava” din Iaşi, care se ocupa cu administrarea averilor din Moldova ale Sfântului Mormânt de la Ierusalim. De asemenea, va deveni şi metoh al mănăstirii Galata, figurând astfel în documente începând cu anul 1734. 

 

 

După legea secularizării, ansamblul mănăstiresc va fi părăsit pentru o perioadă lungă de timp, peste 70 de ani, fiind reînfiinţată în anul 1937. Primii călugări care s-au stabilit aici au fost români, aceştia ocupându-se şi de reparaţiile necesare ale ansamblului mănăstiresc. Din nefericire, mănăstirea a fost defiinţată în anul 1976, în urma Decretului nr. 410/1959 şi redeschisă în anul 1990, când s-au ridicat, printre altele, o nouă biserică, un arhondaric, o stăreţie, un muzeu, magazin bisericesc şi o fermă zootehnică. De asemenea, au fost pictate şi cele două biserici. Şi pentru a uşura accesul pelerinilor la mănăstire a fost asfaltat şi drumul până aici. 

 

În anul 2003, mănăstirea a fost afectată de un incendiu care a ars 28 de chilii şi în care a şi-a pierdut viaţa şi un om. Biserica veche a trecut printr-un proces de reconsolidare şi reînnoire, când i s-au înlocuit acoperişul, catapeteasma şi baldachinul pe care era postată icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. De asemenea, şi turnul clopotniţă a fost consolidat.