Manastirea Cosula

Mănăstirea Coşula se află în satul omonim, comuna Copalău, la aproximativ 20 de km sud-est de Botoşani. Istoria mănăstirii începe în anul 1535. Îl are ca şi ctitor pe Mateiaş Coşolvei, fiul pârcălabului Grumaz, mare vistiernic în prima domniei a lui Petru Rareş (1527-1538), apoi pârcălab de Roman pe vremea lui Ştefan Lăcustă şi mare logofăt în a doua domnie a lui Petru Rareş şi pe timpul domniei lui Iliaş al II-lea Rareş (1546-1551).

Biserica mănăstirii Coşula nu este singura biserică ctitorită de acesta, o alta fiind biserica “Pogorârea Sfântului Duh” din satul Horodniceni, în anul 1539. În această biserică a fost înmormântat acesta şi alţi membri de ai săi. Stilul arhitectural al bisericii este cel feudal moldovenesc, specific vremurilor lui Ştefan cel Mare şi Petru Rareş, cu plan treflat. În ceea ce priveşte absidele laterale şi a altarului, acestea sunt prevăzute cu câte cinci firide, iar deasupra lor un frumos şir de ocniţe care îmbrăţişează biserica la exterior. Şi turla, deschisă şi cu bază poligonală, ridicată deasupra naosului este prevăzută cu firide şi ocniţe. 

 

 

La construirea bisericii s-au folosit două tipuri de materiale de construcţie, piatră brută pentru zidurile drepte şi soclu, iar la conturarea ferestrelor şi ocnişelor, cărămidă. Tocurile de piatră ale festrelor şi uşilor prezintă elemente gotice. Acoperişul bisericii este din tablă cu aliaj de cupru. 

Secolele XVII-XVIII reprezintă pentru mănăstire o perioadă de înflorire, fiind recunoscută drept un centru cultural important, datorită numeroaselor traduceri în limba română realizate aici de către monahii săi. 

 

Aici s-a realizat, de către unul din monahi, în sec. al XVIII-lea, prima traducere în limba română a unui text scris de Herodot. Textul după care a fost făcută traducerea, era în limba neogreacă, fiind tradus din limba greacă veche de către un călugăr elen. Acest manuscris provenea din Insula Creta. Textul tradus în română a fost dus de Nicolae Iorga la Academia Română în anul 1908, iar în anul 1924, a adus 5 volume mari de manuscrise pe care le-a găsit în biblioteca bisericii. 

 

De-a lungul timpului, asupra bisericii au fost efectuate mai multe lucrări de reparaţii şi renovări, şi anume în anii 1848, 1856-1858 şi 1978, care au adus cu ele şi modificări arhitecturale. Una dintre acestea este înlocuirea zidului despărţitor dintre pronaos şi naos cu o arcadă care susţine bolta. Iniţial biserica era pictată atât în interior, cât şi la exterior, însă în anul 1858, pictura murală interioară, executată în tehnica frescă, a fost ascunsă de un strat nou de pictură, de data aceasta, executată în ulei. Din anul 1858, datează şi pridvorul bisericii. 

 

În prezent, se mai pot vedea urme ale picturii iniţiale, care trădează un mare rafinament estetic, urme ce au fost descoperite prima dată, în anul 1924, de Nicolae Iorga, sub pictura scorojită de pe pereţii bisericii. În ceea ce priveşte, pictura exterioară, executată tot în prima domnie a lui Petru Rareş, aceasta a fost îndepărtată în timpul unor lucrări de reparaţii ale lăcaşului. În prezent, se mai păstrează un fragment pe faţada de vest a bisericii, deasupra uşii de intrare, care ilustrează scena Judecăţii de Apoi.

 

 

În anul 1908, mănăstirea a fost părăsită, lăcaşul devenind biserica parohială, iar clădirile mănăstirii cedate Ministerului Sănătăţii pentru a fi utilizate drept spital. Când veşmântăria bisericii a fost demolată în anul 1978, s-au găsit obiecte valoaroase, ce au provenit din timpul domniei lui Petru Rareş. În acelaşi an a fost demolat şi pridvorul bisericii.  

 

În anul 1991, mănăstirea este reînfiinţată, iar în anul 1999, avea două construcţii de zid, cu rol de chilii şi prevăzute cu cerdacuri. De asemenea, au fost ridicate şi anexele gospodăreşti, la aproximativ 100 de m nord-vest de biserică, iar clădirea arhondaricului şi a stăreţiei au fost renovate. 

 

În prezent, biserica adăposteşte şi câteva odoare valoroase, cum ar fi o cruce de metal, executată în stil apusean, trei broderii din fir de mătase cu perle, unul dintre ele decorat şi cu două rubine, şi un Epitrahil, care au fost realizate de soţia vistiernicului Matiaş, Anghelina. 

 

Ansamblul monahal a fost inclus în anul 2004 pe lista monumentelor istorice din judeţul Botoşani, cu următoarele componente: 

 

– Biserica “Sfântul Nicolae” (1535) – cu codul LMI: BT-II-m-A-01959.01; 

– Casa egumenească (sec. al XVII-lea) – cu codul LMI: BT-II-m-A-01959.02; este ridicată pe două nivele, cu beci la subsol şi cerdac la etaj. Se află la 50 m nord-vest de biserică. În prezent, se află în stare de degradare.

– Arhondaricul (1848) – cu codul LMI: BT-II-m-A-01959.03; are cinci camere şi o sală şi are îl drept ctitor pe arhimandritul Ignatie. Se află la vest de biserică.

– Trapeza (sec. al XVII-lea) – cu codul LMI: BT-II-m-A-01959.04;

– Cuhniile (sec. al XVII-lea) – cu codul LMI: BT-II-m-A-01959.05;

– Turnul clopotniţă (sec. al XVIII-lea) – cu codul LMI: BT-II-m-A-01959.06;

– Zidul de incintă (sec. al XVII-lea) – cu codul LMI: BT-II-m-A-01959.07.