De ce să vezi acest obiectiv?
Pentru că este un muzeu ce prezintă documente referitoare la temeliile învăţământului românesc şi la istoria Universităţii din Bucureşti.
- Este în Bucureşti, judeţ Bucureşti
- Anul înfiinţării: 1967
- Deschis turiștilor cu taxă de vizitare.
- Autor: academicianul Gheorghe Mihoc
- Condiții de vizitare: deschis tot timpul anului
Muzeul Universităţii din Bucureşti a fost înfiinţat în septembrie 1967 de către academicianul Gheorghe Mihoc, la acea vreme rectorul Universităţii. Acesta şi-a propus amenajarea unei expoziţii unde să fie prezentat istoricul Universităţii din Bucureşti. Muzeul are sediul în pavilionul din stânga Palatului Facultăţii de Drept, la parter.
Academicianul a propus ca muzeul să fie amenajat sub forma unei „colecţii publice cuprinzând material documentar, piese originale sau copii semnificative”, toate acestea ajutând la descoperirea cronologiei instituţiei bucureştene. Muzeul deţine o colecţie valoroasă, alcătuită din 2486 de piese, exponate ce provin din donaţii diverse, precum ale cadrelor didactice şi ale foştilor absolvenţi. Între obiectele expuse în muzeu se numără: stampe, documente, carte rară, fotografii, picturi, obiecte de mobilier, medalii, plachete, texte etc.
Datorită importanţei lor documentare, cele mai elocvente obiecte pentru istoria Universităţii sunt stampele şi documentele (acte, incunabule). Acestea au o mare valoare istorică, făcând referire la cea mai fertilă perioadă a învăţământului românesc, începând cu 1649. Aşadar, vizitatorii au posibilitatea să descopere documente originale ce consemnează istoria, în mod cronologic, a Universităţii din Bucureşti, dar a învăţământului în sens larg în România. În 1684 se pun bazele învăţământului superior în România, când domnitorul Constantin Bracoveanu înfiinţează Academia „Sfântul Sava” în Bucureşti, cu limba de predare a cursurilor în greacă.
Universitatea din Bucureşti, fondată în 1864 de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a avut ca şi absolvenţi mari personalităţi de seamă: membri ai Academiei Române şi ai unor academii din alte ţări, scriitori, politicieni (parlamentari, ministri, prim-miniştri, preşedinţi), diplomaţi etc. În anul 2011, universitatea a fost clasificată ca făcând parte din categoria centrelor de cercetare avansată şi educaţie. Universitatea din Bucureşti este a doua cea mai veche universitate din România.
Orar de vizită |
Luni-Joi: 8:00 – 14:00 |
Date de contact: B-dul Mihail Kogălniceanu nr. 64, Sector 5, Bucuresti. Telefon: +4021.312.25.82. |