De ce sa vezi acest obiectiv?
Pentru că lăcașul se află într-o zonă foarte frumoasă din judeţul Arad, având un trecut bogat şi un peisaj de basm, ducându-ne cu gândul la vechile aşezăminte dacice.
- Este în localitatea Dezna, Județ Arad
- Construit în anul 1318
- Poartă Hramul „Pogorârea Sfântului Duh”
- Cod monument Istoric:AR-II-m-B-00601
- Trasee amenajate: da
- Data de sărbătorire: la 50 de zile de la Paşti
Biserica este situată în sud-estul judeţului Arad, în localitatea Dezna, la poalele dealului Ozoi- deal pe care se înalţă ruinele cetăţii de odinioară.
Istoria menționează pentru prima dată numele localității în 1261 (villa Desna), iar pe cel al cetății, în 1318.
Adesea legendele povestesc atât despre strânsa legătură dintre trecutul comunei și cel al cetății care i-a dat numele, cât și despre proveniența numelui. Astfel, acesta nu ar fi altceva decât un derivat al numelui cunoscutului rege dac, Decebal.
Cît despre lăcașul ortodox și vechimea sa, acesta a fost pomenit pentru prima oară în anul 1318, fiind construit pe fundamentul unei clădiri romanice, servind în trecut ca pulberărie. Săpăturile arheologice au scos la iveală urmele mai multor faze de construcţie.
Inițial, biserica a avut navă dreptunghiulară, cu contraforţi ridicaţi la colţurile de vest şi un altar, tot cu contraforturi de colţ. Altarul a fost prevăzut şi un contrafort pe latura de nord, pentru a întări structura zidului.
Dintre modificarile survenite ulterior, mentionăm pe cele de la sfârşitul secolului al XV-lea, cand zidurile au fost dărâmate în întregime, biserica fiind ridicată pe fundaţiile celei vechi din secolul al XIV-lea. Astfel, dispare contrafortul asimetric de pe latura de nord, păstrându-se numai laturile de sud şi est.
Alte modificari importante au loc mai târziu, în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, cand biserica a fost preluată de către românii ortodocşi din sat. Din acel moment, lăcașul își schimbă și hramul: din «Sfânta Treime» în «Pogorârea Sfântului Duh».
În secolul al XVIII-lea, în jurul anului 1769, biserica a suferit noi transformări: a fost demolată latura de vest şi dublată faţada cu un nou zid, fiind dărâmate şi cele patru contraforturi de colţ de la navă şi de la altar.
În anul 1850, prelungirea navei spre vest apare ca o noutate, lăcașul mărindu-se cu încă o încăpere. Ce este foarte important în această perioadă , este turnul-clopotniţă care a fost înglobat în interior.
Despre interior putem spune că aici încă se mai pot vedea urmele ansamblului pictural, însă intervențiile oamenilor l-au acoperit încet cu var.
Au existat, se pare, trei faze de execuţie a picturii bisericii: Cea mai veche este cea de pe pereţii naosului şi bolta altarului, datând înainte de secolul al XVII-lea. Aici, la baza boltei semicilindrice, sunt reprezentate 12 scene din viaţa Mântuitorului, dar din cauza stării avansate de degradare nu se poate distinge decât scena Răstignirii Domnului între doi tâlhari. Se poate vedea totusi, deasupra corului, Maica Domnului împreună cu Sf. Apostoli.
În ceea ce priveşte pictura iconostasului, aceasta se desfăşoară în trei registre şi este pictată pe pânză de cânepă. Iconostasul este executat din lemn şi datează anul 1769. Şi pictura de pe fundalul corului datează din acest an.
În cea de-a treia fază, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, a fost pictată bolta semicilindrică a naosului,cel mai probabil realizată odată cu reparaţiile şi modificările din acea perioadă. Aici găsim scena încoronării Fecioarei Maria de către Sfânta Treime, încadrată în medalion de cei patru Evanghelişti, care la rândul lor sunt înconjurați de chenare dreptunghiulare, toate decorate cu vrejuri vegetale.
Date de contact: Str. Avram Iancu 62, Loc Dezna, Com Dezna, Arad.