De ce sa vezi acest obiectiv?
Monument important din Vălenii de Munte, Nica Filip este unul dintre cele mai frumoase obiective culturale din oraș atribuite secolului al XIX-lea, impresionând prin simplitate și armonie.
- Este în Vălenii de Munte, Județul Prahova
- Construit în anul 1808
- Poartă Hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”
- Cod monument Istoric: PH-II-m-B-16850
- Sărbătoare anuală: 21 noiembrie
Biserica având hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, a fost ctitorită în anul 1808 de Nica Filip (unul dintre binefăcătorii Mănăstirii Suzana) și Soare Pițoiu din Văleni, în vremea domnitorului Ioan Alexandru Ipsilant și a episcopului Constandie, existența bisericii fiind menționată și în catagrafia serdarului Dionisie Fotino.
O acuarelă a pictorului Preziosi din 1868 ne oferă singura reprezentare a bisericuței vechi cu geamuri înguste, clădită parțial după rigorile artei bizantine.
Veche de mai bine de două secole, biserica Nica Filip este o frumoasă construcție de zid acoperită cu șindrilă, caracteristică stilului ţărănesc românesc în două ape, cu tesla zveltă la mijloc și streașini mari, sub care găsim un brâu ce are pictate medalioane înfățișându-i pe Sfinții Apostoli.
Biserica a fost afectată de mai multe evenimente naturale, dintre care, cele mai grave au fost cea din 12 iunie 1828, numită„vijăliia”, precum şi două cutremure din iulie 1831 și 11 ianuarie 1838. Restaurări s-au făcut și in anul 1938, de catre preotul protopop D.Stefanescu.
Cel mai recent eveniment a fost cutremurul din 1977 care a impus reparații ample, desfășurate între anii 1981-1984, prin sprijinul preotului paroh Nicoară Corneliu. Înnoită cu totul, așa cum se înfățișează astăzi, biserica de pe strada Libertății a păstrat în esență caracteristicile arhitectonice inițiale: forma de navă, acoperișul în două ape din șindrilă și o turlă falsă din lemn pe pridvor.
Un pridvor similar cu altul de la o biserică valoroasă din Văleni, din cartierul Tabaci, marchează intrarea în biserică.
În interiorul bisericii, lângă altar, pe latura de nord, găsim mormântul primul ctitor, Logofătul Filip, pe lespedea căruia scrie: „ Aici se odihnește robul lui Dumnezeu Logofătu Filipu și Smaranda soția lui și decedatu la 1831 Martie 21 în etate de ani 57 și fiul lui Ienuță și Gligore cu totu neamul lui”.
Numit de Iorga „logofatul mocan”, a văzut lumina zilei în anul 1774, fiind una dintre personalităţile marcante în cultivarea valorilor moral-spirituale din Văleni.
În curtea bisericii Nica Filip, în fosta casă a dascălului, Nicolae Iorga a amenajat în 1923 Muzeul de Arta Religioasă din Vălenii de Munte, muzeu care poate fi vizitat și astăzi și care în prezent este sediul protopiatului.
Date de contact: Vălenii de Munte, Județul Prahova.