Biserica de lemn din Dragomireşti

Satul Dragomireşti se află în partea de est a judeţului Timiş şi a fost atestat documentar pentru prima dată în anul 1439 cu numele Dragomerfalva, împreună cu satul Olosag, ca făcând parte din domeniul cetăţii Jdioara (întemieată între sec. II-III) care se afla în districtul medieval al Lugojului. Conform conscripţiei din anul 1717, satul Dragomireşti număra 30 de case.  

 

Tradiţia locală spune că biserica de lemn din Dragomireşti a fost ridicată iniţial în Zorlenţul Mare, din judeţul Caraş-Severin, şi apoi vândută satului Dragomireşti. Pentru edificarea bisericii s-a folosit sistemul constructiv „în căţei”, nefiind, însă, tencuită la exterior. Din punct de vedere planimetric, aparţine tipului IV, cu absidă semicirculară.

Biserica are tindă cu tava, navă acoperită de o boltă semicilindrică şi altar acoperit de o semicalotă, de asemenea, realizată din scânduri. Deasupra pronaosului se ridică un turn de dimensiuni mici, cu aspect prismatic, care are un acoperiş conic, din şindrilă. 

Acoperişul bisericii este realizat din şindrilă, însă din păcate, a ajuns într-un stadiu avansat de degradare. Interiorul bisericii adăposteşte o pictură valoroasă realizată la începutul sec. al XIX-lea, în stil tradiţional. Autorii sunt zugravii de biserici Savu Zămbran şi Groza Bărzan. Programul iconografic al bisericii esre format din Pantocrator, Arhanghelii, Evangheliştii, Sfânta Treime, Patimile şi Învierea. Iconostastul este realizat în stil balcanic, şi se desfăşoară pe orizontală, fiind format din trei registre. Absida are două ferestre vechi, la una dintre ele putându-se observa zăbrelele vechi de lemn, aşa cum au fost proiectate iniţal.  

 

Ultima restaurare a bisericii a fost realizată în anul 1969 şi a constat în refacerea acoperişului de şindrilă şi subzidirea cu cărămidă sub tălpoaie. Din cauză că biserica a ajuns într-un stadiu avansat de degradare, pentru moment nu se mai ţin slujbe.