De ce să vezi acest obiectiv?
Pentru că este o construcţie medievală ce impresionează prin masivitatea sa.
- Este în Braşov, Județ Braşov
- Construit în 1460
- Deschis turiștilor cu taxă de vizitare.
Turnul Alb făcea parte din sistemul de fortificaţii a Cetăţii Braşovului şi aparţinea breslelor cositorarilor și arămarilor…
- Ctitor/Autor: localnicii
- Cod monument Istoric:
- Trasee amenajate: da
- Condiții de vizitare: în timpul programului
Turnul Alb a fost ridicat pe Dealul Straja, la 59 de metri depărtare de zidurile cetăţii şi la 30 de metri mai sus faţă de acestea, fiind cel mai înalt punct de fortificare din oraş. Turnul se pare ca a fost ridicat undeva între anii 1460 şi 1494, documentele nefiind suficient de clare. Comunica printr-un pod mobil cu cetatea, pod care făcea legătura prin Bastionul Graft, ridicat peste canalul cu acelaşi nume.
Turnul alb se remarcă astăzi prin arhitectura caracterizata de masivitate, dar şi prin liniile arhitectonice zvelte. Are un plan semicircular deschis, cu partea semicirculară spre deal, iar zidurile au la bază patru metri. Zidurile au fost făcute din piatră şi cărămidă, într-o manieră adaptată luptei cu arme de foc. Diametrul turnului măsoară 19 metri.
De-a lungul zidurilor sale, turnul prezintă metereze, guri pentru smoală și balcoane susținute de console cioplite în piatră, aflate pe pereţii laterali. Acestea se pot observa şi astăzi, de aici ploua cu pietre peste atacatori. Acoperişuri într-o apă au avut numai la balcoanele exterioare pe console, prevăzute cu guri de smoală.
Avea vedere spre Blumăna. Aprovizionarea şi accesul în turn se făceau pe o scară mobilă, din lemn. În interior existau cinci galerii de apărare, fiecare pe un nivel al turnului. Cu cele cinci etaje ale sale, toate cu guri de tragere, măsoară o înălţime de 20 de metri spre oraş şi 18 metri spre deal.
Numele turnului vine de la aspectul său, fiind tencuit şi văruit în alb. Primul de pe Dealul Straja a fost Turnul Negru, care a fost construit cu u secol mai devreme.
În interiorul turnului s-a păstrat coșul de fum de deasupra unei vetre, care putea servi și pentru încălzirea paznicilor și a apărătorilor – breslași cositorari și arămari.
Istoria turnului a avut şi momente marcante. În 1678, breasla cositorilor a răscumpărat obligația de apărare a turnului, pentru că numărul meşterilor era din ce în ce mai mic. În final, turnul a rămas doar în grija arămarilor. În 21 aprilie 1689, a izbucnit un mare incendiu, iar vântul a adus focul până la Turnul Alb, care a ars, fiind renovat de abia în 1723.
Alte acțiuni de restaurare au fost efectuate în 1902, 1974, când a căpătat aspectul actual şi 2002, când a fost eliberat de vegetaţie şi s-a instalat iluminatul nocturn. Ultima renovare s-a desfăşurat între 2005 – 2006, când a fost amenajat ca punct muzeal, ce aparţine Muzeului de Istorie Braşov. Astăzi, turnul este un monument pitoresc atractiv.
Accesul la Turnul Alb se face pe drumul care coboară din Poiana Braşov în Livada Poştei. De la Bastionul Graft, urci cele aproximativ 150 de trepte până la Turnul Alb.
Preț intrare |
Orar de vizită |
Adulţi: 7 lei Preşcolari, elevi, studenţi: 1.5 lei Pensionari: 4 lei Persoane cu handicap: gratuit Taxa foto: 25 lei |
Marţi – Duminică: 10:00 si 18:0 |
Date de contact: Calea Poienii, Braşov. |
|
|