Cetatea de Scaun a Sucevei

De ce să vezi acest obiectiv?

Pentru că este o cetate bogată în evenimente istorice, fiind construită de Petru I Muşat.

• Este în Suceava, Județ Suceava
• Construit în 1388
• Deschis turiștilor cu taxă de vizitare.

Cetatea de Scaun a Sucevei a cunoscut perioada de înflorire în timpul domniei lui Ştefan cel Mare…

• Ctitor/Autor: Petru I Muşat
• Cod monument Istoric: SV-II-a-A-05449
• Trasee amenajate: da
• Condiții de vizitare: în timpul programului

Cetatea de Scaun a Sucevei se află la marginea de est a oraşului Suceava şi a fost construită, ca şi Cetatea Şcheia, de domnitorul Petru I Muşat, în secolul al XIV-lea, pentru apărarea de pericolul otoman. Punctele de apărate construite erau foarte solide, cu întărituri de pământ şi lemn, puncte fortificate, şanţuri adânci sau bastioane. Dintre toate, de-a lungul timpului s-a remarcat Cetatea de Scaun a Sucevei pentru gloria militară şi idealul de independenţă.

În 1388, domnitorul Petru I Mușat (1375-1391) a mutat capitala Moldovei de la Siret la Suceava. În acel an, cetatea este menţionată pentru prima dată, apoi apare în documentele anilor 1393 şi 1395. Domnitorul construise deja aici cetatea. Cetatea a fost ridicată pe un platou înalt, aflat la 70 de metri deasupra luncii Sucevei, de aici se supraveghea toată zona.

În cetate exista castelul, care era reşedinţa voievodală. Cercetările arheologice au relevat că forma castelului era aproape pătrată, iar la colţuri, dar şi pe mijlocul fiecărei laturi existau bastioane de apărare, cu latura de patru metri. Zidurile cetăţii aveau doi metri grosime şi erau realizate din piatră nefasonată, iar înauntru erau umplute cu piatră, cărămidă sfărâmată şi mortar. În est, exista un şanţ de apărare, cu adâncimea uimitoare de 10 metri. Accesul în castel se făcea printr-o poartă boltită, aflată pe latura de sud. În cetate existau şi pivniţe mari, boltite, pe sub ziduri. Erau împărţite diferit: camera domnitorului, camera doamnei, baia domnească, depozitul de alimente, un paraclis și o închisoare. Din această epocă, arheologii au descoperit un tezaur de câteva zeci de monede de argint, toate emise de monetăria voievodului Petru I Mușat.

Pentru a proteja intrarea în cetate, domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) a întărit sistemul de apărare al cetății, făcând un zid paralel cu cel al cetăţii, în partea de sud, în care se afla intrarea. Apoi, el a pavat curtea interioară și căile de acces spre cetate.

A urmat domnitorul Ştefan cel Mare (1457-1504), care a conştientizat întotdeauna pericolul atacurilor  turcilor, tătarilor, ungurilor sau polonilor. El a construit primele mănăstiri fortificate din Moldova și a întărit cetățile existente. Aşa a făcut şi cu această cetate, construind un zid de incintă care a înconjurat fortul mușatin, asemenea unui inel. Lucrările au avut două etape: în prima, până în 1476, a fost ridicat un zid de incintă cu o lățime de 1,5 m, întărit cu trei turnuri pătrate, care înconjurau laturile de vest, sud și est ale primei fortificații – zidul se afla la 25 de metri de cetatea iniţială. Zidul de incintă avea înălțimea de 15 m față de fundul șanțului de apărare, fiind prevăzut cu goluri de tragere. Cele două părţi ale cetăţii erau legate printr-un zid: bastionul din sud-vest a fortului mușatin cu  bastionul din colțul de sud-vest a zidului lui Ştefan cel Mare.

În 1476, Cetatea Sucevei a fost asediată de oștile turcești. Lupta a demonstrat că zidurile şi turnurile nu erau suficient de puternice, fiind avariate de tirurile de artilerie cu ghiulele de fier. Aşa că, a început cea de-a doua etapă a fortificării cetăţii. Pentru aceasta, Ştefan cel Mare a decis adăugarea la primul zid de incintă a unui al doilea zid, cu grosimea de 2 metri, care s-a unit pe latura de nord cu zidul fortificației lui Petru Mușat. Noul zid avea o grosime de 3,5 metri şi avea şapte bastioane semicirculare. Şanţul de apărare a fost lărgit şi extins. Intrarea în cetate a fost mutată pe latura de nord-est, unde a fost construit un pod semi-mobil peste şanţ. La intrare s-au făcut două camere de gardă. Pe latura de est a construit pulberia. Au fost renovate construcțiile cu parter și etaj deja existente. A decorat interioarele. Pe platou, la 1 km distanță de cetate, au fost construite întărituri pentru apărare, constând din gropi și șanțuri mari care au fost nivelate în timp.
În 1477, Ştefan cel Mare a pus pe cetate o pisanie cu stema Moldovei, care amintea de lucrări. Pisania a fost găsită, fragmentată, la lucrările de restaurare din 1971.

În 1485 au urmat atacurile otomane şi poloneze, care nu au reuşit să ducă la predarea cetății. Urmașii lui Ştefan cel Mare, Bogdan al III-lea (1504-1517) și Ştefăniță Vodă (1517-1527) au întreţinut şi au reparat cetatea. Însă, în 1538, oastea otomană condusă de însuși sultanul Soliman Magnificul a atacat Moldova. Cu ajutorul unor boieri trădători, nemulţumiţi de politica lui Petru Rareş, turcii au pus mâna pe cetate. Petru Rareş a fugit în Transilvania, în timp ce turcii jefuiau Moldova. Doi ani mai târziu, cetatea a fost recuperată, dar nu pentru mult timp. După plecarea lui Despot Vodă din 1563, cetatea a fost asediată din nou de către hatmanul Ştefan Tomșa, asediu ce a provocat distrugeri mari.

Apoi, domnitorul Alexandru Lăpușneanu (1552-1561, 1564-1568) a mutat capitala Moldovei de la Suceava la Iaşi, la cererea turcilor, care-l aduseseră pe tron în a doua sa domnie. Iaşul nu era fortificat şi asta convenea turcilor. La sfârșitul secolului al XVI-lea, Cetatea Sucevei devine reședința domnitorilor Aron Vodă (1592-1595), Ştefan Răzvan (1595) și Ieremia Movilă (1595-1606), care au luptat împotriva Impeiului Otoman.

La 1600, aici a venit Mihai Viteazul, iar apărătorii Cetății Sucevei i-au deschis porțile și se predau fără luptă. Mihai Viteazul a lăsat în cetate o garnizoană, care însă a reuşit să înfrângă oştile poloneze şi cazace ce aveau să atace câteva luni mai târziu.

Apoi, domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) a reparat Cetatea Sucevei: sunt refăcute zidurile din cărămidă, sunt reamenajate pivnițele de pe latura de vest, pe latura sudică este construită o încăpere pentru îmbăierea domnitorului și se amenajează o închisoare în turnul de pe mijlocul laturii sudice a fortului mușatin.

În anul 1673, în cetate s-a instalat o garnizoană polonă, însă oștile turcești au reuşit să-i alunge pe polonezi şi i-au poruncit domnitorului Dumitrașcu Cantacuzino (1673, 1674-1675) să dărâme cetatea. În 1675, el s-a supus ordinelor turceşti şi a incendiat cetatea. Apoi, locul a devenit carieră de piatră pentru localnicii oraşului.

Timp de secole, cetatea a fost lăsată aşa. Abia la începutul anilor 1900, arhitectul austriac Karl A. Romstorfer a efectuat lucrări de restaurare a Cetății de Scaun. A efectuat primele săpături arheologice, a degajat ruinele şi a consolidat ce mai rămăsese în picioare. În 1951, la inițiativa Academiei Române, a fost organizat primul șantier școală de arheologie medievală din România. Apoi, între 1961-1970, s-au desfăşurat lucrări de protejare, consolidare și restaurare parțială a cetății. Pentru a conserva zidurile cetății și a împiedica prăbușirea lor, au fost înălțate zidurile cu câțiva metri.

În 2004, cu ocazia comemorării a 500 de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare s-au făcut alte lucrări de restaurare şi s-a pus o placă memorială din marmură. Din 2005, în cetate sunt găzduite expoziții temporare de pictură sau expoziții cu figuri de ceară pe teme diverse.

Cetatea de Scaun a Sucevei este formată din mai multe elemente:

• Fortul Mușatin – datează din sec. al XIV-lea, cu o suprafaţă iniţială de 2.500 mp
• Incinta exterioară – datează din perioada 1476-1478, când cetatea a juns să aibă o suprafaţă de 7.500 mp
• Şanț de apărare – datează de la sfârșitul sec. al XV-lea
• Zid de contraescarpă – datează din a doua jumătate a sec. al XV-lea
• situl arheologic Platoul din fața Cetății de Scaun, datează din epoca medievală (sec. XIV-XVII).