Peştera Şura Mare

De ce să vezi acest obiectiv?

Pentru că adăposteşte a doua mare colonie de lilieci din România! Mai mult, aici au fost descoperite urme de locuire din neolitic şi podoabe de chihlimbar şi bronz din epoca Hallstattiană!

Este în satul Ohaba-Ponor, comuna Pui, judeţ Hunedoara
Arie protejată de interes naţional
Altitudine 460 m.d.M.
Deschis turiștilor.

Lungime: 11.123 m
Adâncime: 425 m
Trasee marcate: da
Condiții de vizitare: costume de neopren, banane impermeabile, coardă de asigurare, surse de iluminat. Se recomandă doar speologilor bine antrenaţi sau doar însoţiţi de un speolog.

Peştera Şura Mare se află situată în cadrul Parcului Natural Grădiştea Muncelului -Cioclovina, pe valea pârâului Ponor, satul Ohaba-Ponor, la baza abruptului Fruntea Mare, fiind explorată pentru prima dată în anul 1929, de către T. Ionescu şi F. Schadler, însă doar porţiunile de la intrare. Peştera a fost declarată arie protejată de interes naţional, adăpostind a doua mare colonie de lilieci din ţară, colonia de pipistrellus, care îşi are adăpostul la aproximativ 350 m de intrarea în peşteră. Îşi mai duc existenţa aici, dar la înălţimi mai mari şi colonii de Miniopterus schreibersi.

Un plus de valoare este dat şi de descoperirea unor urme de existenţă din perioada neolitică, precum şi podoabe de chihlimbar şi bronz din perioada Hallstattiană. În anul 1934, I. Gherman va publica o descriere a traseului parcurs de acesta cu ajutorul unei bărci pe o distanţă de 700 de m în interiorul peşterii. În anul 1963, T. Orghidan şi I. Bostan, reuşesc să parcurgă 1800-2000 de m din peşteră cu ajutorul unor camere pneumatice de automobil şi costume subacvatice. În anul 1967, M. Dumitrescu şi colaboratorii săi publică descrierea şi planul primilor 1000 m exploraţi.
Tot în anul 1967, englezii John Dolman şi Tony Oldham au fost primii speologi care au parcurs peştera în costum de neopren, John Dolman fiind cel care a denumit Sala Mare sala Mendip, a cărei denumire provine de la Dealurile Mendip din sudul Bristolului.
În anul 1967, au fost organizate şi expediţii româno-iugoslave, care au avansat până la un sifon aflat dincolo de sala Mendip. Între anii 1968-1969, John Dolman a organizat o expediţie a Universităţii Engleze, la care au participat şi 2 români de la Institutul de Speologie „Emil Racoviţă”.

În urma unor colaborări dintre cercetătorii Institutului de Speologie şi cluburile de speologi amatori din străinătate, peştera cunoaşte o dezvoltare de 6639 m şi o denivelare de + 405 m. Peştera are o deschidere imensă, de aproximativ 40 de m înălţime şi 12 m lăţime la bază şi o galerie activă şi unică cu o lungime de 3.143 m. Această galerie este greu de parcurs din cauza zonelor uscate care alternează cu lacuri, cascade şi baricade de bolovani.
Prima sală are o înălţime de 40 de m, şi pentru a se ajunge aici se parcurge un traseu acvativ. Aici au fost efectuate săpături arheologice, care au dus la descoperirea de oase din perioada neolitică şi podoabe.
Din această sală, urmează o galerie ce oferă un peisaj impresionat. Marmite turbionare, pline cu apă şi pereţi sculptaţi de linguriţe, forme de eroziune de 3-30 cm lărgime, care se caracterizează prin asimetrie. Însă, cea mai spectaculoasă este Sala mare, care se găseşte la 2.300 m de intrare. Pereţii şi tavanul sunt acoperiţi cu scurgeri parietale de diferite forme şi mărimi, baldachine de forme şi culori variate, iar podeaua cu gururi în cascadă, considerate cele mai frumoase din România. De la Sala mare se mai poate continua aproximativ 800 de m, după care urmează un sifon, care blochează avansarea în peşteră.
Temperatura aerului în peşteră este de 8-10 grade, iar cea a apei de 7-9 grade .
Vizitarea peşterii este recomandată doar cu echipament special şi sub supravegherea unui speolog cu experienţă. Turistul amator poate vizita doar intrarea imensă în peşteră şi sala mare de la intrare.