Mănăstirea Agafton

De ce sa vezi acest obiectiv?

Pentru că este un lăcaş cu un istoric tumultuos, renumit pentru atelierele sale de ţesătorie covoare, broderie, croitorie, tricotaj!

• Este în comuna Curtești, județul Botoșani
• Construit în an
• Poartă Hramul „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil”
• Deschis turiștilor  

• Cod monument Istoric:  BT-II-a-B-01947
• Trasee amenajate: nu
• Condiții de vizitare:
• Sărbătoare anuală: 8 noiembrie

Mănăstirea Agafton este situată în satul Agafton din comuna Curtești, într-o zonă de o frumuseţe pitorească, pe culmea unui deal împădurit. În componenţa ansamblului Mănăstirii Agafton intră următoarele şase obiective, care a fost inclus în anul 2004 pe Lista monumentelor istorice din judeţul Botoşani: 

1. Biserica „Pogorârea Sf. Duh” – datează din perioada 1838-1843 (BT-II-m-B-01947.01)
2. Biserica de lemn „Sf. Arhangheli”- datează din anul 1747 (BT-II-m-B-01947.02)
3. 54 de chili mănăstireşti – datează din sec. al XVIII-lea – XIX-lea (BT-II-m-B-1947.03)
4. 5 fântâni (BT-II-m-B-1947.04)
5. 2 anexe gospodăreşti (BT-II-m-B-1947.05)
6. Turnul clopotniţă (BT-II-m-01947.06)

Potrivit tradiţiei, Ieromonahul Agaton, care se afla la o mănăstire „peste deal”, identificată ca fiind mănăstirea Doamnei, ctitorită de Elena Rareş în anul 1552, se retrăsese ca pustnic, împreună cu doi mucenici de-ai lui, în pădurile din apropiere, unde se mai aflau alţi călugări.

Se spune că acolo a trăit zece ani în post şi în rugăciune, pentru ca în anul 1729, datorită creşterii numărului de călugări, s-a hotărât să ridice o mănăstire în pădurea Baisei, după cum este scris într-un hrisov de domnitorul Grigore al II-lea Ghica din data de din 1 octombrie. „Au mers în codrul ce este pe locul domnăsc la ocolul Botășenilor și au curățat pădure și și-au făcut mănăstioară cu chilii și și-au pus pomeți pe lîngă chilii”

Acelaşi lucru este menţionat şi în Cartea Domnească din 13 octombrie 1753, din vremea voievodului Matei Ghica, citată în lucrarea lui Al. H. Simionescu, în care se spune că „Agafton, cu a sa silinţă şi muncă a făcut curăţitură în pădure(a) Merei de ş-au făcut mănăstioară cu chili şi ş-au pus şi pomeţi”.

Până la începutul sec. al XIX-lea schitul lui Agafton a avut obşte de călugări. După ce Veniamin Costachi (1803-1842, cu întreruperi) a fost ales mitropolit al Moldovei, a avut loc o organizare a activităţii monahale din Moldova, astfel că în anul 1803, a înfiinţat Seminarul de la Socola, ceea ce a însemnat mutarea maicilor de acolo la Mănăstirea Agapia. De asemenea, în anul 1814, a transformat Schitul de călugări de la Agafton în mănăstire de călugăriţe, în aceea perioadă existând puţine mănăstiri de călugăriţe în Moldova, astfel că până la mijlocul sec. al XIX-lea, mănăstirea s-a extins devenind una dintre cele mai mari mănăstiri de maici din Moldova.
 
De-a lungul timpului, au trăit aici fiice şi văduve de boieri care proveneau din familii importante precum Pisoschi, Vârnav, Curt, Buznea, Codrescu, Radu, Herescu, Tăutu, Jian, Sevastos, Filipescu, Popovici, Manu, Grigoriu, Timuș, Hasnaș, Haret, Iurașcu, Bosie, Mavromati, Gafencu, Stamatopol etc.

Trei mătuşi după mamă ale poetului Mihai Eminescu, Fevronia, Sofia și Olimpiada Iurașcu, au locuit la mănăstire, ultima dintre ele devenind şi stareţă pentru o bucată de timp.  De nenumărate ori, Mihai Eminescu venea pe jos din Ipoteşti şi până la mănăstire pentru a le vizita.

Între anii 1838-1843, se construieşte o biserică de zid, cu hramul „Pogorârea Sf. Duh”, deoarece bisericuţa de lemn devine neîncăpătoare ca urmare a creşterii numărului de vieţuitoare în mănăstire.

În anul 1878, la vest de biserica nouă se construieşte un turn-clopotniță. Tot la mănăstirea Agafton vor fi transferate călugăriţele de la schiturile Balş, Unsa şi Orăşeni, ca urmare a desfinţării lor, astfel că în anul 1860, obştea mănăstirii era formată din 156 de călugăriţe.

În anul 1860, mănăstirea Agafton urma să se desfinţeze, conform legii votată de Adunarea Electivă şi sancţionată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, însă în urma protestelor înaintate de călugărițe și de credincioșii din Botoșani către Ministerul de Justiție, Culte și Instrucțiune publică, hotărârea a fost anulată.

În anul  1864, mănăstirea înfiinţează prima şcoală primară din sat. În timpul Războiului de Independenţă (1877-1878), maicile de la mănăstirea Agafton au participat ca infirmiere voluntare, îngrijind răniţi pe front. Din anul 1913, Crucea Roşie a început să organizeze cursuri pentru pregătirea medicală a călugăriţelor, astfel că în anul 1915, exista un număr de 15 călugăriţe care făceau practică prin spitale. În timpul Primului Război Mondial (1916-1918), maicile au fost repartizate la mai multe spitale pentru a îngrijii răniţii, iar cele rămase la mănăstire au ajutat croşetând ciorapi şi mănuşi pentru soldaţi. Aproape şase luni, în chiile din mănăstire au fost adăpostiţi femei şi copii refugiaţi din zonele ocupate.

În anul 1912, este înfiinţat aici primul atelier mănăstiresc de covoare de către mitropolitul Pimen Georgescu, unde lucrau 30 de eleve alese din obşte. În 1913 se mai înfiinţează un atelier de tricotaj, iar în anul 1922 unul de pânzărie, unde erau pregătite şi fete de săteni care terminau şcoala primară. După trei ani de studiu la şcoala de meserii de la Agafton, elevele mai urmau încă trei ani de ucenicie, după care puteau lucra ca maestre în ateliere de specialitate.

Mănăstirea devine renumită pentru atelierele sale de ţesătorie covoare, broderie, croitorie, tricotaj etc. Personalităţi ale timpului precum Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, George Enescu veneau la mănăstire penttu clipe de reculegere. În perioada 1955-1957, a fost restaurată pictura bisericii „Pogorârea Sf. Duh”, iar pereţii interiori ai bisericii de lemn au fost pictaţi în frescă de către pictorul arhimandrit Vartolomeu Dolhan (1912-1980). Prin Decretul nr. 410/1959, Mănăstirea Agafton a fost desființată, iar maicile de aici au fost trimise pe la casele lor.

În baza Decretelor 218/1960 și 712/1966, clădirile mănăstirii au devenit sediul Căminului de Bătrâni cu handicap Agafton, intrând în proprietatea Secretariatului de Stat pentru Persoane cu Handicap. Din nefericire, căsuţele au ajuns într-o stare de degradare, nefiind dotate cu instalaţii de apă şi canal. Unele chili au ajuns focare de infecţie, trebuind să fie demolate. În martie 1991, Mănăstirea Agafton a fost reînfiinţată. Mitropolia Moldovei şi a Bucovinei s-a judecat cu autorităţile de stat timp de mai mulţi ani pentru a recupera drepturile de proprietate. În anul 1994, Mănăstirea Agafton îşi primeşte dreptul de proprietate asupra terenurilor şi căsuţelor călugăriţelor, iar din anul 1996, ajung aici primele călugăriţe trimise de la Mănăstirea Agapia, care vor trebui să convieţuiască cu bolnavii până în decembrie 1999, când căminul de bătrâni cu handicap a fost transferat în comuna Leorda, într-un local nou amenajat prin grija mitropolitului Daniel Ciobotea.

În jurul mănăstirii Agafton, există un sat călugăresc, similar cu cel de la mănăstirile Văratec şi Agapia, care are case ce reprezintă monumente valoroase de arhitectură realizate de către meşteri din zonele de provenienţă ale maicilor. Aceste case au reprezentat zestrea părintească a fetelor la intrarea în cinul călugăresc. Primele case au fost realizate în prima jumătate a sec. al XVIII-lea, când sihastrul Agafton a ridicat mănăstirea, astfel că cele mai vechi case sunt cele care se află în jurul bisericii de lemn sau amplasate pe culmea dealului. Casele mănăstireşti au cerdacuri largi, iar intrarea se face într-o tindă centrală, de unde se şi intră în camerele casei, pe fiecare parte a tindei fiind plasată câte una sau două camere.

În prezent, Mănăstirea Agafton se află într-un poces de restaurare. Peste drum de poarta de intrare în curtea mănăstirii se află o tabără de copii.