Parcul Central „Simion Bărnuţiu”

Parcul Central „Simion Bărnuţiu” din Cluj-Napoca are o vechime de peste 180 de ani şi reprezintă unul dintre principalele spații verzi din zona centrală a municipiului…

 

Parcul Central „Simion Bărnuţiu” sau Parcul Mare, cum mai este numit colocvial, este delimitat de Stadionul Municipal la vest, Teatrul Maghiar de Stat la est, râul Someșul Mic la nord, respectiv strada Iuliu Hossu la sud. Parcul are o lungime de 900 de metri.

 

În 1927, Asociația de Binefacere a Femeilor (Jóltevő Asszonyi Egyesület) a închiriat terenul de pe malul Someşului, care era gol. Scopul lor era să înfiinţeze un loc pentru recreere, care a fost deschis în 1830, sub numele de Parcul Poporului (Népkert). Proiectul a fost realizat de Hermann Sámuel, de amenajare ocupându-se grădinarul Mihály Buksa. Activitatea asociaţiei a fost preluată de Comisia Orășenească pentru Parc, la 1 mai 1838. Apoi, în 1860, Parcul Central a intrat în administraţia Comisiei Parc ce-l avea ca președinte pe contele Imre Mikó. Doi ani mai târziu, pe lac cânta seara Corul Tinerilor Comercianți din Cluj (Kolozsvári Kereskedelmi Ifjak Dalárdája).

 

 

În 1865, se înfiinţează Asociația Parcului (Sétatér-Egylet) care preia parcul şi-l restaurează: a organizat aleole, a săpat lacul și a construit pavilionul de muzică. În 1871, Asociația de Patinaj a închiriat lacul din parc și în 1877 a construit un pavilion de lemn pe insula din mijloc. 

Mai târziu, la 1874, a fost deschis Teatrul de Vară, ca parte a parcului, care a devenit, în 1912, cinematograf. Acesta a fost construit după planurile arhitectului Henrik Zimmermann şi reprezintă astăzi sediul Teatrului Maghiar de Stat. 

În 1886, Parcul Central a trecut în administraţia primăriei şi au fost realizate Cazinoul, Pavilionul de patinaj de pe insula lacului şi fântâna arteziană. Pavilionul de patinaj și chioșcul au fost proiectate de arhitectul clujean Lajos Pákey.

În parc au fost puse, după 1960, statuile mai multor personalităţi celebre, precum Antonin Ciolan, George Coșbuc, Liviu Rebreanu, Octavian Goga, Sigismund Toduță.

 

 

Parcul Central adăposteşte castani seculari, cazinoul şi lacul, reprezentând un loc ideal pentru relaxare, ferit de zgomote, într-un oraş aglomerat. Astăzi, parcul oferă plimbări cu barca pe lac sau patinaj (în funcţie de sezon), teren de baschet cu nocturnă, aparate de fitness cu acces gratuit, o fântână arteziană înconjurată de bănci și parc special amenajat pentru copii. Lângă fântâna arteziană se află un foişor, unde vara se țin concerte de muzică simfonică. Lacul Chios și Clădirea Cazinoului rămân atracțiile principale ale Parcului.

 

Parcul este înscris pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Național din România, în anul 2010, sub codul LMI CJ-II-s-B-07243.

 

 

După 1898, Parcul Central a primit numele lui Simion Bărnuţiu unul dintre principalii organizatori ai Revoluției de la 1848 în Transilvania. Era om politic, filozof, istoric și profesor universitar. El s-a născut la 21 iulie 1808, la Bocşa, într-o familie săracă. A urmat şcoala comunală, gimnaziul de la Careii Mari, după care Facultatea Teologică din Blaj, unde a fost hirotonit preot celib greco-catolic. La 23 de ani, a devenit profesor de istorie universală la o școală în Blaj. Nu şi-a mai putut continua studiile istorice fiind implicat într-un proces. Din această cauza, s-a mutat la Sibiu, unde a urmat Academia Săsească de Drepturi timp de 3 ani. 

În 1848 a răspândit prin Sibiu cunoscutul său manifest în care milita pentru egalitatea națională. Tot atunci se implică în revoluția română, fiind unul dintre principalii săi lideri. Pe 14 mai 1848 a ținut un important discurs în Catedrala din Blaj, intrat în istorie ca Discursul de la Blaj. După ce Revoluţia a fost înfrântă, Bărnuţiu s-a refugiat a Viena, unde a urmat cursurile Universității până în 1853, când a fost forțat să renunțe, ca urmare a intervențiilor poliției imperiale. Pleacă în Italia, unde se înscrie la cursurile Facultății Juridice. Își ia doctoratul, iar apoi revine la Viena, unde August Treboniu Laurian îi face propunerea de a veni la Iași să predea, invitație pe care o acceptă, fiind la Iași din decembrie 1854. Timp de un deceniu, Bărnuțiu a rămas acolo.

A murit pe 28 mai 1864, în timpul unei călătorii de la Iași spre Bocșa. A fost înmormântat în curtea bisericii de lemn din Bocșa pe 3 iunie 1864, de către 30 de preoți în frunte cu vicarul Silvaniei, Demetriu Coroianu. În 1948 rămășițele lui Bărnuțiu au fost mutate în interiorul mausoleului din Biserica Greco Catolică din Bocșa.