Valea Izei

Râul Iza izvorăşte de sub vârful Bătrâna din Munții Rodnei la altitudinea de 1380 m şi străbate lin Depresiunea Maramureşului, revărsându-se în Tisa, la Sighetu Marmaţiei, la 268 de metri altitudine. Pe valea acestui râu s-au aşezat maramureşenii în vremuri de demult. Aici există dovezi ale locuirii şi ale tradiţiilor de demult, păstrate până astăzi. Măreţia porţilor maramureşene şi tehnica de construcţie numai în lemn, cu modele specifice, uimesc orice turist. Mai mult, Valea Izei este o zonă ferită, lipsită de poluare, drept pentru care este favorizată biodiversitatea: pe lângă speciile de plante, turiştii se pot întâlni cu vidre, pescăruşi albaştri, raţe sălbatice şi alte animale rare.

Intrarea pe Valea Izei se face din direcţie Bistriţa, prin Năsăud şi Săcel. Zona cuprinsa între aceste două puncte este deosebită, deoarece treci prin Pasul Setref, care desparte Munţii Rodnei de Munţii Ţibleş şi ajunde la o altitudine de 817 metri. Primul sat din Velea Izei este Săcel, un important centru de olărit de secole. Astăzi aici însă se pace tipul tradiţional de olărie neagră. Urmează Săliştea de Sus, unde poţi vedea două biserici din lemn, ambele închinate Sf. Niculae, ridicate în stilul zonei. Mai departe, drumul traversează oraşul Dragomireşti, un punct de inters major în istoria maramureşană. Aici, tradiţia s-a păstrat intactă şi se poate vedea la Muzeul Ţărăncii Române. Trebuie vizitată şi biserica Greco-Catolică, din lemn, construită în stilul tradiţional maramureşean. În fiecare an, în prima duminică de după Paşte, se organizează festivalul de dansuri, cântece şi port tradiţional, numit „câte flori pe Iza-n sus”.

Urmează localitatea Bogdan Vodă, cunoscută sub numele de Cuhea până la 1970, care a fost reşedinţă a voievozilor maramureşeni. Acesta este locul din care Bogdan Vodă a plecat spre Moldova la 1359. Aici se poate vizita Biserica de Lemn cu hramul „Sfântul Nicolae” construită la 1718, dar şi biserica nouă, cu turlă înaltă, făcută tot din lemn.

Dacă te abaţi un pic de la drum, poţi vizita Ieud. Ieud este unul dintre cele mai cunoscute sate din Maramureş, numele satului fiind legat de faimosul Codex din Ieud, cel mai vechi manuscris în limba română, cu caractere chirilice. Există şi un muzeu etnografic. Biserica Naşterea Fecioarei din Ieud este recunoscută ca fiind una dintre cele mai frumoase din Maramureş. A fost ridicată la 1364 şi este un monument istoric.

Drumul principal se duce spre Şieu, sat care se află la confluenţa Izei cu Şieu. Şieu este cunoscut pentru evenimentul din fiecare an, Întâlnirea Fiilor Satului. În fiecare vară, este un festival folcloric de cântece, dansuri şi vestimentaţie, la care iau parte mai multe grupuri din Maramureş. Cu un mic ocol, ajungi în Botiza şi Poienile Izei. Botiza este un sat tipic maramureşan cu porţile sale celebre. Aici se află numeroase izvoare cu apă minerală, inclusiv un izvor cu apă sărată, care a fost folosit la salinizarea cărnii. Aici se serbează în august festivalul de muzică şi port popular „Pantru mândra din Botiza”. Poienile Izei este un sătuc înconjurat de cărările de pe munţii Lăpuş. Este un sat foarte tradiţionalist.

Pe drumul principal, urmează Rozavlea, un sat ale cărui urme de locuire datează din epoca de piatră. Aici poţi vedea Biserica din Rozavlea, ce poartă hramul Sfinţii Arhangeli Mihail şi Gavriil. În sat, se sărbătoresc Zilele Culturale ale Rozei Rozalina, cu grupuri folclorice care vin din diferite părţi ale regiunii şi ale ţării. Evenimentul are loc în fiecare an, a sfârşitul lui august. Satul Strâmtura este cunoscut pentru grupul folcloric, format din copii şi adulţi. Ei reprezintă ultimii buciumaşi din Maramureş. Ei cântă din cornul tradiţional, un corn lung, din metal, pe care îl foloseau ciobanii de la munte pentru a comunica.

Următorul sat, foarte cunoscut în Maramureş, este Bârsana. Faina sa răsună datorită mănăstirii construite destul de recent, care a devenit simbolul Maramureşului şi al arhitecturii din lemn. Este un loc deosebit, de o frumuseţe rară, care trebuie vizitat în special primăvara şi vara pentru a vedea aleile cu flori în toată splendoarea lor. Hramul ei se serbează pe 30 iunie. Apoi, aici mai există şi  biserica veche din lemn a satului, Intrarea Maicii Domnului în biserică, construită în 1720 ca biserica mănăstirii, care se află pe Lista Moştenirilor Mondiale a UNESCO.

Urmează Onceşti, un sătuc cu datare veche, preistorică. Aici s-au descoperit unelte, bijuterii şi săbii medievale. Biserica satului, de lemn, se află acum la Muzeul Satului din Sighetu Marmaţiei.

Valea Izei se încheie cu localitatea Vadu Izei, renumită  pentru meşteşugarii săi şi pentru sculptura în lemn. Aici încă există oameni care pictează icoane pe sticlă, ţesători de pături sau covoare, oameni ce împletesc coşuri din răchită şi alun. Există şi un muzeu mic, Casa memorială a lui Vasile Kazar, reprezentară de o gospodărie din secolul al XVIII-lea, cu obiecte vechi şi textile, care arată cum vieţile sătenilor continuă pe aceeaşi linie. În acest sat se organizează Festivalul Nunţilor, în iulie, acre adună grupuri de cântăreţi şi dansatori din toată zona Maramureşului, din alte părţi ale României şi chiar din străinătate.

Din Vadul Izei, drumul poate continua spre Sighetul Marmatiei şi Săpânţa sau spre Baia Mare. Trebuie ţinut cont că, în luna mai a fiecărui an, în toate satele maramureşene se serbează „Sâmbra oilor”.