Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”

• Este în Bucureşti, Județ Bucureşti
• Construit în 1936
• Deschis turiștilor cu taxă de vizitare. 

Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” este unul dintre cele mai cunoscute, vizitate şi iubite atracţii turistice din Bucureşti, dar şi din ţară…

• Cod monument Istoric: B-II-a-A-18994

Aşezat pe o latură a parcului Herăstrău în paralel cu şoseaua Kiseleff, Muzeul Satului prin mărimea sa, devine cel mai mare muzeu în aer liber din Europa, ce atrage prin frumuseţe numeroşi turişti străini, dar şi bucureşteni dornici de plimbare. Adăposteşte monumente de arhitectură tradiţională: gospodării, biserici, instalaţii ţărăneşti, ateliere meştesugăreşti (290 de constructii).
 
În 1936, ca urmare a iniţiativei Şcolii Sociologice Române, înfiinţată şi condusă de profesorul Dimitrie Gusti, a luat fiinţă Muzeul Satului. Cel care s-a gândit prima oară la constituirea unei colecţii de artă populară, a tipurilor de gospodării ţărăneşti şi-a prezentării lor în expoziţii, a fost scriitorul Al. Odobescu.

Muzeul Satului este o sinteză a tot ceea ce era tipic pentru satul românesc tradiţional, reprezentând ,,o adevărată scoală de cunoaştere şi de iubire a satului şi ţăranului nostru”.

Pentru a construi Muzeul Satului pe care Dimitrie Gusti obişnuia să îl numească „sunetul trist al clopotelor istoriei României”, casele au fost dezasamblate, bucată cu bucată, transportate cu trenul, căruţa sau cu barca până la Bucureşti unde au fost asamblate la loc pe suprafaţa muzeului de astăzi.

Cea mai veche casă este construită în secolul al XVII-lea, iar cea mai recentă aparţine secolului al XIX-lea. Casele din regiunile de deal şi din regiunile de munte sunt deosebite de cele din zonă de câmpie prin fundaţia înaltă, cele de la şes fiind majoritatea cu fundaţii joase, cele provenite din zonele unde invadau duşmanii des fiind jumătate îngropate în pământ.

Monumentele, cu totul originale, oglindesc fidel viaţa tradiţională românească, constituind şi concepţia muzeologică şi de prezervare a patrimoniului construit; ele ilustrează traseul parcurs de la primele cercetări coordonate de Dimitrie Gusti până în prezent, drum presărat cu încă 18 muzee, care l-au luat ca punct de reper.

Muzeul deţine piese etnografice şi de artă populară reunite în colecţii pe genuri de creaţie: port, ceramică, scoarte, lemn, icoane pe lemn şi sticlă, obiceiuri (52.000 piese); arhiva muzeologică cuprinde documente, fotografii negative pe sticlă şi celuloid, diapozitive, filme, înregistrări audio şi video (circa 200.000 piese).

La deschiderea sa, muzeul cuprindea o suprafaţă de 5 ha şi doar 30 de case ţărăneşti, caracteristice diferitelor zone din ţară. La amplasarea lor, au luat parte oameni de cultură, specialişti, muncitori de diferite meserii şi mesteri populari din satele locuinţelor selectate.

Istoria Muzeului Naţional al Satului este o istorie a satelor răspândite pe teritoriul României care s-au format şi s-au dezvoltat până în zilele noastre. Profesorul Dimitrie Gusti a ajuns la concluzia că, „pentru a fi înţelese, obiectele trebuie să fie aşezate astfel ca să alcătuiască un sat adevărat, nu în standuri, ci in bătătura omului”. Pentru aceasta, era nevoie de un muzeu în aer liber.

Fundaţia Culturala Regală „Principele Carol” a susţinut moral şi material proiectul. Pe parcursul lucrărilor, regele vizitează de patru ori şantierul, fiind dornic ca deschiderea Muzeului să aibă loc la data stabilită când se sărbatorea şi împlinirea a 70 de ani de la întemeierea dinastiei de Hohenzollem in România.

Din anul 1948, au reînceput cercetările de teren pentru refacerea şi realizarea muzeului etnografic în aer liber pe principii ştiinţifice. Au fost organizate campanii de cercetare în cele mai importante zone etnografice ale ţării, în vederea completării expoziţiei cu monumente reprezentative, a recompunerii interioarelor deteriorate şi a creşterii patrimoniului.

După ani de activitate, Muzeul s-a dezvoltat considerabil, devenind una din cele mai importante şi reprezentative instituţii culturale din Bucureşti şi din ţară. Mai mult, Muzeul Satului a fost luat ca model de multe ţări care începeau să organizeze după război muzee în aer liber.

În anul 1977 a căpătat denumirea de Muzeul Satului şi de Artă Populară prin contopirea cu Muzeul de Artă Populară. După Revoluţie, în luna martie a anului 1990, s-au divizat din nou, primul devenind Muzeul Satului, iar al doilea Muzeul Ţăranului Român.

Dacă nu aţi ajuns încă la Muzeul Satului, profitaţi de cate ori aveţi prilejul de vremea Bucuresti să faceţi o plimbare până la cel mai mare muzeu etnografic în aer liber din Europa.