Mănăstirea Celic Dere

• Este în comuna Frecăţei, Județ Tulcea
• Construit în 1835
• Poartă Hramul Adormirea Maicii Domnului
• Deschis turiștilor

Mănăstirea Celic Dere este printre cele mai cunoscute din Dobrogea, fiind considerată drept un centru al ortodoxismului din zonă…

• Trasee amenajate: da
• Sărbătoare anuală: 15 august

Numele, de origine turcă, l-a primit de la pârâul din apropiere care în traducere înseamnă „pârâul de oţel”. Potrivit documentelor care există, prima biserică în acest loc a fost ridicată la începutul secolului al XIX-lea, pe locul unde se află, astăzi, cimitirul, de „arhiereul” Athanasie Lisivencof. Cei care au construit-o erau călugari ardeleni şi basarabeni care fuseseră în Grecia la Muntele Athos. Dar bisericuţa a fost mistuită într-un incendiu. Apoi, pe la 1840 s-a obţinut aprobarea sultanului Abdul-Medgid (1839-1861) de la Constantinopol pentru ridicarea unei noi biserici. Şi asfel, la 1846 era gata prima biserică, cu Hramul Adormirea Maicii Domnului şi un paraclis cu hramul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil.

În scurt timp călugării au fost mutaţi la Saon unde au ridicat un alt aşezământ monahal, iar la Celic Dere au fost aduse călugăriţe. de-a lungul timpului, ierarhii Episcopiei Dunării de Jos au sprijinit eforturile călugăriţelor, astfel că în 1901 episcopul Partenie Clinceni a pus temelia bisericii monumentale cu demisol care a servit o perioadă de timp ca paraclis de iarnă. Construcţia, al cărei arhitect a fost Toma Dobrescu, a durat până în 1916, iar finisările s-au terminat abia în 1932, când la 22 octombrie a fost sfinţită. Picturile interioare au fost realizate de Gheorghe Eftimiu, iar catapeteasma, acoperită cu folie de aur, a fost realizată de Ion Dinea.
În următorii ani, sub atenta ingrijire a Episcopului Nifon, la mănăstire s-a înfiinţat o şcoală atelier de pictură bisericească, o şcoală primară pentru adulţi până la vârsta de 40 de ani, un atelier de covoare, de ţesături nationale cu o secţie de broderii artistice.

Icoana Maicii Domnului Nerosaiskaia

De asemenea există şi o icoană a Maicii Domnului despre care se spune că a scăpat din două incendii. Iniţial ea a aparţinut unei familii din Basarabia, din comuna Nerusai. După un incendiu, din toată gospodăria făcută scrum a rămas doar icoana înnegrită. Proprietarii au păstrat cu evlavie icoana în casa nouă pe care şi-au construit-o, dar după moartea lor, urmaşii au vrut să o înlocuiască. Neşstiind ce să facă cu ea, au aruncat-o în foc, dar flăcările au ieşit afară din sobă, iar icoana a rămas intreagă. Cuprinşi de frică, oamenii au decis să o pună într-o cameră curată, la loc de cinste. Se mai spune că într-un an, în ajunul Invierii, proprietarul a intrat în camera respectivă pentru că a luat Pască să o ducă la Biserică să fie sfinţită. În acel moment a văzut cum din icoană se revarsă un mănunchi de raze, iar Maica Domnului i-ar fi spus: „Luaţi-mă de aici şi duceţi-mă unde sunt adunate fecioarele ca să mă duc împreună cu ele să fac ascultare în Turcia”. Şi astfel, icoana a ajuns la monahia Heruvima, din localitate, unde se aflau tinere care doreau să se dedice vieţii de călugărie. După eliberarea Dobrogei de sub stăpânirea turcă, icoana Maicii Domnului, însoţită de pelerini, a fost adusă la Mănăstirea Celic Dere, unde a fost întâmpinată de părintele arhimandrit Athanasie cu un sobor de preoţi şi o mulţime de credincioşi. Se spune că doi dintre călugării din alai, care erau bolnavi, s-au închinat alături de ceilalţi, iar în momentul în care icoana a trecut pe deasupra lor, pe dată s-au însănătoşit.

În 1916, din cauza războiului, maicile au fost obligate să se refugieze. Aşa că au ascuns cele mai de preţ odoare într-o peşteră din incinta mănăstirii. În prima noapte de refugiu maica Singlitichia, paraclisiera de serviciu, a visat cum din icoană s-a auzit un glas care i-a spus: „Să mă luaţi de unde m-aţi ascuns, că nu voi mă apăraţi pe mine ci eu pe voi”. Aşa că s-au întors la Mănăstire şi au pus icoana înapoi în biserică. În următorii doi ani, în ciuda ocupaţiei armatei bulgare, nu au fost niciun fel de incidente. Dimpotrivă, icoana a fost scoasă la numeroase procesiuni prin satele din jur şi oamenii primeau ajutor de la Maica Domnului.

Muzeul mănăstirii, organizat în fostul atelier de pictură religioasă şi de ţesut covoare este deţinătorul unui important tezaur de obiecte de cult, între care 43 de cărţi bisericeşti tipărite între 1643-1843, exemplarul cel mai valoros este, Biblia de la Bucureşti 1688. În curtea mănăstirii se află o moară de vânt, monument de arhitectură. În patrimoniul Mănăstirii Celic Dere se află icoane unicat, la care pelerinii vin să se închine cu mare nădejde în puterea dumnezeiască.

Una dintre cele mai importante este icoana făcătoare de minuni a Domnului nostru Iisus Hristos, adusă aici pe la 1806 – 1812, si se află în Biserica Paraclis. Este cunoscută sub numele de „Icoana care se curaţă singură” deoarece la un moment dat era înnegrită de trecerea timpului, dar apoi, ca o minune, chipul Mantuitorului s-a luminat în parte.
Legenda locului spune că icoana a fost adusă de un soldat care le-a spus călugărilor că deşi este înnegrită, ea se va curăţa, iar ochii lui Hristos se vor deschide. La aproape 200 de ani de la acel moment, icoana s-a luminat pe mai bine de jumătate.