- Este în București, Județ București
- Fondare: 1858
- Deschis turiștilor
Cimitirul Bellu sau cimitirul Şerban Vodă, este cel mai mare şi vechi cimitir din Bucureşti şi datează de la mijlocul sec. al XIX-lea…
După Cimitirul Vesel de la Săpȃnţa, este unul dintre cele mai cunoscute din Romȃnia. În cadrul congresului ASCE (Association of Significant Cemeteries in Europe) organizat în anul 2010, cimitirul Bellu a fost inclus pe lista cimitirelor reprezerntative pentru cultura şi istoria europeană.
Pȃnă la jumătatea sec. al XIX-lea, bucureştenii îşi îngropau morţii în cimitirele parohiale, de pe lȃngă bisericile de care aparţineau. De asemenea, mai existau în jur de 7-8 cimitire în afara oraşului, care erau destinate săracilor, celor din închisori sau celor morţi din cauza molimelor.
În anul 1831 se formează „Legiunea pentru înmormȃntări afară din oraş” care desfiinţează vechile legi conform cărora oamenii erau înmormȃntaţi în jurul bisericilor, ceea ce implicit înseamnă şi desfiinţarea cimitirelor existente de pe lȃngă biserici. Aplicarea corectă a acestui regulament se va face abia din anul 1850.
Terenul pe care astăzi se află cimitirul Bellu a făcut parte din proprietatea baronului Barbu Bellu (1825-1900), ministrul Cultelor si Justiţiei, care l-a donat Administraţiei Publice Locale în anul 1853. Lucrările la cimitir incep la data de 26 noiembrie 1852.
Amenajările terenului încep în toamna anului 1855. Încă din anul 1856 se fac primele îngropări aici, iar din septembrie 1858 cimitirul funcţionează legal.
Arhitectul Alexandru Orascu este cel care proiectează o nouă capelă pe locul vechii biserici a lui Bellu cel bătran, iar pictorul Lecca se va ocupa de interiorul capelei.
În 1859 începe mutarea celor înhumaţi în cimitirele din jurul bisericilor, iar familiile înstărite şi boierii orasului încep să îşi aducă strămosii în cimitirul Bellu. Printre familiile cu renume, se numără familia Cantacuzino, Rosetti, Văcărescu, Rosetti, Florescu, Ghica, Ralet etc.
În 1890 capela Cimitirului ajunge în ruine şi este reconstruită în stilul catedralei Carlsbad, iar pictura poartă semnătura pictorului Mihail Popp.
Mai târziu, Dimitrie Belisarie şi Artur Verona se vor ocupa de repictarea capelei, iar catapeteasma sculptată în lemn va fi realizată de Anghel Dima.
Mausoleul familiei Ghica, al familiei Cantacuzino şi al bancherilor Gheorghief poartă amprenta arhitectului Ion Mincu, remarcandu-se printr-un stil arhitectonic neobizantin, romanesc ce rivalizează cu multe monumente din lume. Acesta mai crează capele pentru Tache Protopopescu, Vlasto, Iacob Lahovary.
De asemenea, mai întȃlnim capele semnate de arhitecti talentaţi, precum Grigore Cerkez care a realizat capela Zoiei Vlahuti – Slatineanu în stil romanesc in 1913, arhitectul A. Clavel care a construit capela Cazzavillan, arhitectul Ion Berindei care a ridicat capela Toma Stelian, pietrarul Rudolf care a proiectat o capelă pentru familia Minciulescu, avȃnd ca model Biserica din Curtea de Argeş şi multi alţii.
Cimitirul Bellu adăposteşte mormintele a zeci de mii de personalităţi: Mihail Eminescu, Barbu Catargi, Toma Caragiu, Haricleea Darele, Valentin Lipatti, Petrache Poenaru, Prinţul Ion D. Bibescu, I. L. Caragiaie, G. Cosbuc, Gelu Naum, Mihail Sadoveanu, Dimitrie Butculescu, Cincinat Pavelescu, Maria Tănase, Constantin Tanase, Petre Ispirescu, profesorul Ştefan Niculescu, Acad. Paul Cernovodeanu, Titu Maiorescu, Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat Bengescu, lulia Hasdeu, Generalul Nicolae Badescu, Ion Vasilescu, istoricul George Bezviconi, ziaristul Ion Chirilă, Sica Alexandrescu, savantul Nicolae lorga, Constantin Esarcu, Cella Delavrancea, Ionel Teodoreanu, Nae lonescu, Gică Petrescu, Dan Spataru, Contii de Gramont, Mina Minovici, Alice Voinescu, Virgil Tatomir, Spiru Haret, Tudor Vornicu, Toma Stelian, Familia Dalles, Aurel Vlaicu, Traian Vuia, Alexandru Odobescu, Anda Călugareanu, Amza Pelea, Tudor Musatescu, Ioana Radu, Grigore Gafencu, Tudorel Popa, Magda Isanos, Ion Simionescu, Dem Rădulescu, Marin Sorescu, Nichita Stănescu.
Începȃnd cu anul 2012, Cimitirul Bellu face parte din obiectivele turistice europene.
|
Program capelă |
Luni – Miercuri: 08.00-13.00 Joi: 08.00 – 18.00 Vineri: 08.00 – 12.00 |
zilnic: 8.00 – 16.00 Programul de funcţionare se poate modifica cu acordul administraţiei cimitirului şi a preotului Preot Narcis Trifu Telefon: 0722 281 610 |
Date de contact: Calea Şerban Vodă nr. 249, sector 4, Bucureşti |
|
|