- Este în Suhaia, Județul Teleorman
- în partea de nord a Câmpiei Burnazului
- Cazare în împrejurimi
Rezervaţia Naturală Balta Suhaia este o rezervaţie mixtă de tip avifaunistic, dar şi botanic…
- Trasee marcate: da
- Condiții de vizitare: preferabil însoţiţi de un ghid
Rezervaţia a fost înfiinţată în 2004 şi ocupă o suprafaţă de 1,455 ha. Se află în judeţul Teleorman, pe teritoriul administrativ al comunei Suhaia şi în partea de sud a Câmpiei Burnazului. Putem spune că aria protejată reprezintă o zonă din Lunca Dunării, cu luciu de apă alimentat prin canalul Gârla Iancului, cu apă din Dunăre (lac de luncă unic). Peisajul este format din pajişti, turbării şi mlaştini.
Flora şi fauna sunt specifice zonelor umede, ce asigură condiţii favorabile de hrană şi de cuibărit pentru mai multe specii de păsări migratoare şi de pasaj.
Valoarea ştiinţifică a Rezervaţiei Balta Suhaia este dată atât de existenţa plantelor rare (11 specii), ce figurează în Lista Roşie a plantelor superioare din România întocmită de Institutul de Biologie al Academiei Române, cât şi de prezenţa a numeroase specii de păsări sălbatice ocrotite la nivel european.
Flora din această arie este alcătuită din specii de stuf (Phragmites australis), papură (Typha), iarba câmpului (Agrostis stolonifera), rogoz (din speciile Carex brevicollis, Carex stenophylla, Carex vulpina, Carex acutiformis), pipirig (Juncus compressus), spetează (Juncus effusus), cinci-degete (Potentilla reptans), coada-racului (Potentilla anserina), şuvară (Poa trivialis), pipiriguţ (Eleocharis palustris), răchitan (Lythrum salicaria), lintiţă (din speciile Lemna trisulca, Lemna minor), peştişoară (Salvinia natans), nufăr alb (Nymphaea alba), nufăr galben (Nuphar lutea), plutică (Nymphoides peltata), săgeata apei (Sagittaria safittifolia), specia de garoafă Dianthus capitatus, ţâţa-vacii (Primula elatior), otrăţel (Utricularia vulgaris).
Fauna este la rândul ei bine reprezentată şi, în afară de speciile de păsări protejate prin lege, se pot întâlni şi mamifere mari, respectiv numeroase specii de peşti şi reptile.
Printre speciile de păsări se numără: pescăruș cu cioc subțire (Larus genei), rață cu cap alb (Oxyura leucocephala), egretă mică (Egretta garzetta), egretă albă (Egretta alba), stârc de noapte (Nycticorax nycticorax), chiră mică (Sterna albifrons), chiră neagră (Chlidonias niger), chiră de baltă (Sterna hirundo), lopătar (Platalea leucorodia), cormoran mare (Phalacrocorax carbo), buhai de baltă (Botaurus stellaris), erete de stuf (Circus aeruginosus).
Printre mamifere menţionăm: mistreţ (Sus scrofa), vulpe (Vulpes vulpes crucigera), pisică sălbatică (Felis silvestris silvestris).
Reptilele şi amfibienii sunt reprezentaţi de: specii de şerpi, salamandre, broaşte. Nu în ultimul rând, în ape se întâlnesc speciile de peşti: plătică, babuşcă, roşioară, lin, biban, crap, şalău, ştiucă.
Dacă vrei să vizitezi rezervaţia, află că poţi călători două trasee principale: Drumul naţional (DN51A) – Turnu Măgurele – Ciuperceni – Traian – Seaca – Lisa – Suhaia (dinspre Turnu Măgurele) şi Drumul naţional (DN51A) – Zimnicea – Fântânele – Suhaia (dinspre Zimnicea).