Castelul Mercy – Carani

• Este în satul Carani, judeţul Timiş
• Construit între anii 1733-1734
• Deschis turiștilor

După o perioadă de 200 de ani de ocupaţie Otomană, timp în care Banatul este transformat aproape în totalitate în provincie a Imperiului, ceea ce înseamnă că populaţia creştină este prigonită şi trebuie să se refugieze în regatele vecine, în Tara Romanească şi în Transilvania…

În locul ei este mutată o populaţie musulmană care îşi crează oraşe cu mahalalele lor şi se ridică moschei şi cetăţi turceşti. În anul 1716, Banatul este „eliberat” de către trupele austriece conduse de prinţul Eugeniu de Savoya şi terenurile sunt anexate Imperiului Habsburgic şi toate pământurile intră în posesia coroanei.

În anul 1781, Împăratul Iosif al II-lea scoate la vânzare pământurile pe care le deţinea în Banat pentru a-şi finanţa războiul împotriva turcilor, devenind momentul în care apare o nouă aristocraţie în Banat, care pe parcursul celor două stăpaniri, întâi otomane şi apoi habsburgice dispăruse. Cetăţile turcesti sunt înlocuite cu fortificaţii mai bune de tip austriac şi apare Timisul şi este asanată Câmpia Timişului.

Se aduc colonişti din alte colţuri ale imperiului care devin şvabii de astăzi. În anul 1718, cele două imperii fac pace şi turcii cedează teritoriile imperiului habsburgic, iar Banatul are un guvernator în contele Claudius Florimund de Mercy, care ajunge prin curajul lui la gradul de general de cavalerie. Acesta este guvernator al Banatului Timişoarei timp de 11 ani.

Acest conte îşi construieşte, pe langă palatul din Timişoara şi o reşedinţă în satul Carani, din judeţul Timiş. Aceasta este construită între anii 1733-1734, devenind una dintre cele mai vechi clădiri din Banat. Palatul este asezat în pantă şi în partea dinspre vale există un parter şi un etaj, care în partea cealaltă a clădirii devine parter, fiind la acelaşi nivel cu grădina. Când aveţi timp şi vremea Timisoara este frumoasă, puteţi face o vizită a palatului.

Grădina este amenajată în stil baroc care avea două alei frumoase ce porneau de la cele două uşi dispuse simetric faţă de axul clădirii. Peste drum de palat erau grajdurile, iar curtea era cândva animată de oaspeţi ce veneau pentru vânătorile organizate sau pentru petreceri. Din toate frumuseţile de altădată au mai rămas câteva gratii şi uşi de fier nituit lucrate de către mesteri austrieci, iar în vârful clădirii o roză a vânturilor cu iniţialele cuvintelor în maghiară ce descriu punctele cardinale şi mai există moştenirea secolului XX ce constă în tencuiala C.A.P.-ului, uşile, ferestrele şi acoperişul şi, în special, dezordinea şi paragina în care se afundă an de an.