Palatul Principilor Transilvaniei

Palatul principilor Transilvaniei este considerată o capodoperă arhitecturală, localizată la sud și sud-vest de Catedrala Romano-Catolică, a cărei istorie începe în sec. al XV-lea. Clădirea este de dimensiuni impresionante, ce se întinde pe o suprafață de 16.000 de metri pătrați. 

 

Actuala clădire nu este cea originală, de-a lungul timpului aceasta trecând printr-o serie de transformări, care și-au pus amprenta mai mult sau mai puțin asupra aspectului exterior și interior. Se pare că edificiul reprezintă două treimi din ce a fost odată. Mai demult, ansamblul Palatului Principilor Transilvaniei avea trei curți interioare, în loc de două, cum are în prezent, schimbare care s-a produs în sec. al XVIII-lea, când au fost distruse legăturile cu a treia curte, astăzi  Palatul Arhiepiscopiei Romano-Catolice dintre și catedrala medievală alăturată.

 

 Destinația inițială a Palatului Principilor Transilvaniei a fost de reședință pentru capitulul Episcopal care s-a schimbat în sec. al XVI-lea, când a devenit reședință  princiară, perioadă de înflorire a palatului. În sec. al XVI-lea, între anii 1542-1559, în palat se stabilește regina Isabella, urmată de principele Sigismund Bathory, în perioada căruia edificiul trece printr-un proces de reamenajare și modernizare.  

 

În Palatul Principilor Transilvaniei s-a stabilit și Mihai Viteazul, pe toată perioada șederii sale în Transilvania. În timpul marilor invazii din 1658 și 1662, clădirea nu scapă fără a fi aproape distrusă de armatele de turci și tătari, însă va fi reconstruită de principele Gabriel Bethlen, ajutat fiind de iobagii obligați să muncească gratuit la refacerea clădirii. 

 

 

Odată ce Transilvania este cucerită de Imperiul Habsurbig, destinația clădirii se va schimba, iar timp de aproape trei sute de ani o parte din ea va fi folosită drept cazarmă pentru Arsenalul şi Artileria imperiului, și anume clădirile de la est, iar clădirile curții vestice au fost ocupate de Episcopia Catolică. În această perioadă, printre modificările suferite de clădire se numără recompartimentarea Sălilor Dietei și Tablei princiare, realizate în anul 1643, refacerea aripei transversale dintre curți și a scării festive etc. Ulterior, până în anul 1827, au fost reconstruite și fostele grajduri ale lui Gabriel Bethlen.

 

După ce unitățile de artilerie austriece au fost evacuate în anul 1918, în anul următor, Palatul Principilor a devenit sediul Regimentului 91 de Infanterie al Armatei Române (Cazarma “Regele Ferdinand I”), iar ulterior, între anii 1956-1989, al batalionului 167 “Drumuri și Poduri”. 

Deși exteriorul clădirii nu este unul spectacular, trecând prin mai multe modificări de-a lungul anilor, interiorul este unul de mare valoare, în cronicile străine fiind descris ca un edificiu luxod, cu fresce și scări din marmură, decorațiuni scumpe, candelabre de cristal sau vase de faianță.

Mai mult, în urma unor cercetări a reieșit că latura sudică a clădirii este constituită parțial din materiale folosite în ridicarea Castrului roman de la Apulum și a cetății medievale aflate înainte pe locul actualei clădiri. Restul palatului este plin de urme ale unor construcții romane, medievale și premoderne etc. Mai mult sub pereții decopertați s-au descoperit tencuieli decorative din diferite perioade, precum cea medievală și renascentistă, picturi baroce sau rococo sau ancadramente sculptate în piatră specifice stilului roman, romanic, gotic și renascentist. 

 

În prezent, din nefericire, Palatul Principilor a ajuns într-o stare avansată de degradare, însă în data de 28 septembrie 2015 s-a dat startul la proiectul de restaurare a clădirii, prin care se dorește amenajarea spațiilor interioare ale Palatului, a unui muzeu al Principatului Transilvaniei, deschiderea unei secții de arheologie, a unui centru cultural și de conferințe, sediul unei biblioteci, spații pentru conferințe.