De ce sa vezi acest obiectiv?
Pentru că este o instituţie culturală, adăpostită într-o frumoasă clădire în stil neoclasic, care expune publicului iubitor de artă un număr de 74 de lucrări de artă, pictură, grafică, sculptură, semnate de patru generaţii de artişti din aceaşi familie: Ciurdea-Steurer!
- Este în Roman, Județ Neamţ
- Anul înfiinţării: 1957
-
Deschis turiștilor cu taxă de vizitare.
- Cod monument Istoric: NT-II-m-B-10663
- Condiții de vizitare: conform programului de vizitare
Muzeul de Artă din Roman este adăpsotit în Casa Roiu, de pe strada Mihai Eminescu nr. 3, monument de arhitectură, realizat în stil neoclasic. Înfiinţarea, în anul 1957, a unui Muzeu de Artă la Roman, răspundea unor cerinţe de cunoaştere a tradiţiilor artistice cu rădăcini adânci în această zonă, cu atât mai mult cu cât la Roman nu exista un fond de lucrări de artă, o filială a Artiştilor Plastici, ci doar un singur artist, cu statut de profesionist şi o singură lucrare de artă, de o valoare deosebită: Portretul lui Ştefan cel Mare, executată de pictorul Epaminonda Bucevschi la comanda episcopului de Roman, Melchisedec Ştefănescu. Pentru început unitatea muzeală s-a dezvoltat ca o secţie în cadrul Muzeului de Istorie din Roman, unde s-a deschis şi prima expoziţie de bază a Colecţiei de Artă, în anul 1960.
În anul 1968, Secţia de Artă din cadrul Muzeului de Istorie Roman primeşte un imobil propriu, o clădire monument de arhitectură, construită la sfârşitul sec. al XIX-lea, în stil neoclasic, situată pe strada Mihai Eminescu nr. 3, pusă în valoare de o ambianţă naturală generoasă. Iniţial clădirea a fost casă de locuit, aparţinând doctorului Pandele Grigorescu, primar al oraşului între anii 1884-1886, apoi, din anul 1922, a intrat în proprietatea avocatului Constantin Roiu (1873-1944), deputat în Parlament şi sub al cărui nume clădirea este cunoscută şi astăzi: Casa Roiu. După 1944, edificiul a avut diverse destinaţii: notariat, chestură, şcoală de fete, locuinţă.
Prin Decizia Consiliului Popular Judeţean Neamţ nr. 10 din 1978, clădirea devine Muzeu de Artă. Între anii 1969-1970 clădirea a fost supusă unor ample lucrări de reparaţii interioare şi exterioare, absolut necesare pentru noua destinaţie, urmate de altele, de mai mică amploare, desfăşurate în anii 1979, 1988 şi 1994. La 15 septembrie 1970 a avut loc inaugurarea Muzeului de Artă în noul sediu, cu ampla expoziţie retrospectivă Emanoil Bardasare (1850-1935).
Patrimoniul Muzeului de Artă Roman s-a format în special datorită donaţiilor artiştilor plastici, ale familiilor acestora sau ale unor colecţionari (Marcel Locar, Mia Moţatu Steurer şi Leonida Moţatu). Muzeul expune lucrări de artă românească semnate de Oscar Han, Nicu Enea, Ştefan Hatnag, A. Nedel, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza, Nicolae Dărăscu, Ştefan Dimitrescu, Camil Ressu, Iosif Iser, Lucian Grigorescu, Ştefan Constantinescu, Alexandru Ciucurencu.
Preț intrare |
Orar de vizită |
Elevi, studenţi, militari – 3 RON Taxă de fotografie şi filmare –10 RON
|
Aprilie-septembrie: Marţi – Duminica: 10:00 – 18:00 Octombrie-Martie: Marți – Duminică: 9:00 – 17:00 Luni: închis |
Date de contact: Strada Mihai Eminescu nr. 3, Roman, judeţ Neamţ, nr. telefon: 0233.744.011. |