De ce să vezi acest obiectiv?
Pentru că este un spectaculos exemplu de arhitectură populară în lemn ce înca îşi păstreaza pictura inițială de la sfârsitul secolului al XVIII-lea.
- Este în Sebiş, Județ Bihor
- Construit în 1756-1764
- Poartă Hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”
- Deschis turiștilor fără taxă de vizitare.
- Cod monument Istoric: BH-II-m-A-01205
- Sărbătoare anuală: 8 Noiembrie
Biserica de lemn din Sebiş, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, se află în localitatea cu acelaşi nume, din comuna Drăgăneşti, judeţul Bihor. Situată în Munţii Apuseni şi pe malul drept al râului Crisului Negru, localitatea Sebiş se află într-un cadru natural minunat, ce invita vizitatorii la calmitate şi la meditare. Accesul se face facil, fiind situat în apropiere de Drumul European E79 Deva-Oradea, pe DJ 746, la numai 5 km de Beiuş şi 70 km de Oradea.
Biserica de lemn existentă astăzi a fost construită cândva între 1756 şi 1764, potrivit surselor documentare. Mai mult, pe peretele stâng al altarului se află inscripţia „Această s. biserică o am zugrăvit eu David din Țara Românească din orașul Curtea de Argeș fiind lăcuitor în Sichitealec. Pomelnic a lui Popa Vasile 1764”. O altă inscripţie, deasupra intrării în tinda, menţionează: „Zugravitu-s-a această sfântă beserică de le milostivu Dumnezeu prin îndemânarea preoților Vasile și Filimon Lupu”.
Edificiul are o arhitectură tipică construcţiilor bisericeşti din lemn din zonă. Biserica este de mici dimensiuni: lungime 13 metri, căreia i se adauga absida pentagonală a altarului de 3 metri, lăţime 6 metri, iar înălţimea totală este de 30 metri. Acoperişul este realizat din şindrilă, iar turnul-clopotniţă este construit separat de biserică. Aici se află clopotul bisericii, despre care se menţionează că a fost turnat în 1791 pentru satul Sebiş. Impresionante sunt decoraţiile exterioare, reprezentate de sculpturi cu motive vegetale. Portalul intrării are un frumos ancadrament sculptat în lemn, pe care se pot distinge rozete, lujeri, flori de crin, funie împletită, elemente tipice bisericilor de lemn din Țara Beiuşului. În interior sunt păstrate obiecte valoroase, între care şi icoane vechi pe lemn şi sticlă, mobilier vechi de lemn, o masă cu un picior confecţionat dintr-o stalactită.
Biserica, restaurată în 1959, se află încadrată pe Lista Monumentelor Istorice a Ministerului Culturii şi Cultelor. Aceasta biserică este singurul monument bisericesc ce păstrează încă pictura interioară iniţială, realizată în 1764 de David Zugravul, sub supravegherea preoţilor Vasile şi Filimon Lupu. Chiar dacă pictura veche este acoperită de un strat de fum din cauza incălziii cu soba pe lemne, aceasta încă îşi păstrează frumuseţea şi originalitatea.
Date de contact: Sat Sebiş, nr. 1, Jud. Bihor. |