De ce să vezi acest obiectiv?
Pentru că este un reper cu puternice valenţe cultural-istorice în povestea Bucureştilor, fără de care centrul nu ar fi la fel de frumos!
- Este în Bucureşti
- Construit în 1702
- Poartă Hramul „Sfinţii Trei Ierarhi”
- Deschis turiștilor fără taxă de vizitare.
- Cod monument Istoric: B-II-m-A-18220.01
- Condiții de vizitare: deschis turiștilor tot timpul anului
- Sărbătoare anuală: 30 Ianuarie
Un minunat reper al Bucureştiului, Biserica Coltea se află în vecinătatea Pieţei Universităţii, fiind unul dintre cele mai vechi edificii încă funcţionale ale capitalei. A făcut parte din ansamblul fostei Mănăstiri Trisfetitele, alături de spital, trei paraclise, alte anexe şi Turnul Coltei de la intrare. Atât biserica, cât şi spitalul Coltea, sunt vegheate şi astăzi de statuia ctitorului lor, spătarul Mihai Cantacuzino (1640-1716).
În secolul al XVIII-lea clădirile din fostul ansamblu au fost afectate în mod repetat de incendii. În timpul domniei lui Ştefan Cantacuzino, ansamblul a fost înconjurat de ziduri. În aceeaşi perioadă a fost construit şi Turnul Coltei, strâns legat de Biserica Coltea. Acesta era cel mai înalt edificiu al vremii şi avea funcţie dublă: clopotniţă cu ceasornic şi foişor de foc. Turnul a fost demolat în 1888 pentru lărgirea bulevardului.
Din punct de vedere arhitectural, biserica aparţine stilului brâncovenesc caracteristic începutului de secol XVIII în Bucureşti, a cărui ornamentaţie deosebită combină atât stilul românesc, cât şi pe cel bizantin. Structural, planul lăcaşului este unul trilobat cu clopotniţă pe pronaos, cu pridvor susţinut pe stâlpi şi ziduri groase de peste un metru. Naosul este despărţit de pronaos prin trei arcade sprijinite pe coloane cu capiteluri neocorintice şi baze sculptate, pe piedestale înalte.
Spaţiul interior este dominat de picturile în frescă şi în ulei, elementele picturale fiind complementare elementelor arhitectonice şi decorative, de tipul sculpturilor în lemn şi piatră. Între elementele frumos sculptate în lemn se număra catapeteasma bisericii, unde se pot distinge reţele de vrejuri, flori şi frunze, ciorchini de struguri, alături de crizanteme stilizate şi frunze de stejar. Unul din elementele caracteristice artei brâncoveneşti este chiar laitmotivul elementelor naturale ca decoraţii, la fel şi vulturul bicefal cantacuzin.
Biserica Coltea este şi va rămâne un reper fundamental în isoria capitalei României, prin valentele sale culturale.
Date de contact: Bd. Brătianu I. C. 1, sector 3, Bucureşti; Telefon: +4021.3142.831, +40722.363.511, +40723.268.708 |